Peste 23 tone de deşeuri, oprite la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au efectuat controlul, la intrarea în ţară, pentru un mijloc de transport încărcat cu peste 23 tone de deșeuri, constând în material metalic și textil.
Autorităţile de control nu au permis intrarea în ţară a mijlocului de transport întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare transportului.
În data de 07.03.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar condus de către un cetăţean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri de material metalic și textil, de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 23.510 kg de deșeuri constând în material metalic și textil, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)