joi, 16 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Peste 15 sesizări într-o săptămână din cauza mirosului insuportabil din Arad, Vladimirescu, Horia, Șiria . Garda de Mediu indică sursa problemelor: terenurile agricole

    de Adriana Barbu | 16 iulie 2026, 1:13 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    Peste 15 sesizări privind disconfortul olfactiv puternic au fost înregistrate în ultima săptămână la Comisariatul Județean Arad al Gărzii Naționale de Mediu. Reclamațiile au venit din municipiul Arad, în special din cartierele Micălaca și Grădiște, dar și din comunele Vladimirescu, Horia și Șiria.

    Citeşte şi: Tot mai mulți arădeni reclamă probleme de mediu: 32 de sesizări înregistrate și verificate de Garda de Mediu Arad într-o singură lună

    Potrivit anunțului făcut de Garda de Mediu Arad pe Facebook, mirosul neplăcut este provocat de fertilizarea terenurilor agricole cu găinaț de pui, utilizat ca îngrășământ organic.

    În urma sesizărilor primite, comisarii de mediu au efectuat controale în zonele indicate de cetățeni, se mai arată în postare, și au constatat mai multe nereguli.

    garda de mediu agricultura 3

    (Verificări pe teren în urma sesizărilor venite de la cetăţeni)

    Sesizări confirmare pe tema mirosului insuportabil

    Printre problemele identificate se numără depozitarea neconformă a îngrășământului organic direct pe terenurile agricole, precum și nerespectarea obligației de încorporare rapidă în sol, operațiune care, potrivit normelor în vigoare, trebuie realizată în cel mult 24 de ore de la împrăștierea îngrășământului.

     

    Reprezentanții Gărzii de Mediu spun că aceste practici au generat un disconfort olfactiv pentru comunitățile din zonele afectate.

    Instituția anunță că verificările continuă, iar în această perioadă sunt desfășurate controale în toate zonele din județ din care au fost primite reclamații. Totodată, sunt identificați operatorii economici și fermierii responsabili de activitățile care au provocat disconfortul, urmând să fie dispuse măsurile legale și aplicate sancțiunile contravenționale, acolo unde se constată încălcarea legislației de mediu.

    „Agricultura trebuie făcută cu respect față de oameni și față de mediu”, au transmis reprezentanții Comisariatului Județean Arad al Gărzii Naționale de Mediu.

    Citește și:

    Primăria Ineu a semnat contractul pentru renovarea energetică a mai multor blocuri din oraș

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.