Peste 1000 de magistrați îl susțin, cu titlu individual, printr-o petiție, pe procurorul general Augustin Lazăr. Din Arad sunt 11 semnatari





Peste 1000 de magistrați susțin, cu titlu individual, solicitarea adresată Ministrului Justiției de a abandona imediat procedura de revocare a Procurorului General al României, potrivit Forumului Judecătorilor.
Asociația “Forumul Judecătorilor din România”, asociație profesională a judecătorilor, și Asociația „Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor”, asociație profesională a procurorilor, au transmis, ieri, o solicitare către Ministerul Justiției de abandonare a procedurii de revocare a procurorului general.
„O astfel de procedură, care ocolește practic garantul independenței justiției, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, al cărui rol este unul pur decorativ, și care nesocotește dreptul la apărare al procurorului supus revocării a fost profund criticată de Comisia de la Veneția, GRECO și Comisia Europeană și pune în pericol parcursul României în Uniunea Europeană și în Consiliul Europei și însăși existența democratică a statului român, nemaivorbind de semnalul negativ și descurajant transmis unei părți importante a corpului magistraților”, precizează cele două asociații.
Vezi AICI întreaga listă a semnatarilor!
Comentariile portalului
PS Iar după ce-l veți scrie și-i veți da și un titlu, probabil veți întelege că autorul știe totdeauna cel mai bine ce vrea să transmită prin (...)
Repet: aștept cu nerăbdare articolul.
Domnului primar,cat si consilierilor lachei locali,le uram ca sa aiba nevoie cat mai curand de serviciile medicale,insa nu din comuna,ci de spital,pentru a realiza marsavia (...)