Percheziții la Administrația Finanțelor Publice din Deva!

Potrivit unor informaţii, în acest moment au loc percheziţii la Administraţia Finanţelor Publice Hunedoara, sediul Trezoreriei, iar deosarul vizează contracte neprofitabile privind importul de cărbune şi de retehnologizare încheiate de Complexul Energetic Hunedoara. Una din societăţile comerciale vizate este SC Termohaz Haţeg.
Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2011 – 2015.
În cursul zilei de 17 iulie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate în Municipiul București și județele: Hunedoara și Maramureș, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba.
Comentariile portalului
Poliția locală armata de slugi a împăratului. Directorul poliției este un securist de joasă speță rușine porcule.
Angajamente de solidaritate??? Cu cine? Cu producătorii de vaccinuri? Nu au câștigat destul până acum de pe urma așa zisei pandemii,sau au văzut că (...)
Excelent text!