Percheziții ample la nivel național. Poliţiştii au descins la peste 100 de traficanți, evazioniști și alți infractori





Poliţiştii efectuează, în această dimineaţă, 100 de percheziţii domiciliare în mai multe dosare penale, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
„Percheziţiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de caz, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri, constituire de grup infracţional organizat, folosire la autoritatea vamală de acte nereale, cultivare ilegală de droguri, pornografie infantilă, trafic de migranţi, evaziune fiscală, şantaj, furt calificat şi viol, precum şi în domeniul silvic şi al armelor şi substanţelor periculoase”, se precizează într-un comunicat al IGPR.
Conform aceleiaşi surse, acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal.
În paralel, la nivel naţional, vor fi derulate acţiuni tip „razie” cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică.
„În cadrul acestor acţiuni, poliţiştii vor acţiona în scopul prevenirii şi combaterii oricăror fapte cu violenţă în mediul stradal, pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea şi combaterea faptelor asociate regimului armelor şi muniţiilor, traficului şi consumului de droguri sau traficului de persoane, dar şi pentru depistarea participanţilor la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulaţia pe drumurile publice”, se mai menţionează în comunicat.
Activităţile se desfăşoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracţionalităţii de orice fel şi pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice.
În județul Arad, IPJ a transmis că în această dimineață se efectuează o razie amplă pe raza orașului Pecica. Detalii aici: Polițiștii desfășoară o razie extinsă în Pecica · Special Arad
Comentariile portalului
Un specialist în IT mai serios nu lucrează moca. Între timp, desigur, nimeni nu mai dă un ban pe un ziar, fie și online, dar pretențiile (deseori cu acuzaț (...)
Urmeaza scumpiri f. mari la materialele de constructii, cine va suporta noile costuri, poate aflam daca nu este "SS" cat au fost pusi la plata vinovatii acestui esec....anuntat, tot (...)
@alexandrion Stai liniștit că moderatorii umblă la comentariile care nu le sunt pe plac și nu le mai afișează, dar nu se consideră cenzură. În loc să-ș (...)