marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Pentru românii „sedați” de comunism, Irina Nistor a fost Chuck Norris!

    de Tomck@t | 31 mai 2016, 7:26 PM | Cultură

    0

    Înainte să ajungă subiectul unor bancuri, Chuck Norris reprezenta cu totul și cu totul altceva pentru românii avizi de „portițe” oricât de mici spre ceea ce însemna occidentul. Sau, mai bine zis, „lumea liberă”. Cei care nu au amintiri din acea perioadă, au putut afla despre acest aspect din filmul documentar „Chuck Norris vs. Communism” (regia: Ilinca Călugăreanu), proiectat luni seara la Arad, în incinta Consiliului Județean, prezentă fiind și celebra Irina Margareta Nistor.

    EROUL invincibil din filmele de acțiune ale anilor ’80, precum și filmele în sine, care arătau o lume diferită față de ceea ce cunoșteau românii, însemnau, în primul rând, SPERANȚĂ, însemnau POSIBILITATEA unui trai diferit, unui trai mai bogat și… cel mai important: însemnau libertatea totală. Chuck Norris însemna o putere nemărginită de care e în stare UN OM.

    Românii – care își duceau veacul sub represiunea comunismului – aveau nevoie de „povești”, dincolo de subtila rază de speranță numită Radio Europa Liberă și, mai ales, dincolo de „pastila sedativă” de câte două ore pe zi, servită de Televiziunea Română, organul de propagandă a Puterii Absolute, care avea grijă să nu se știe în țară despre nimic altceva decât activitățile marelui conducător, Nicolae Ceaușescu. Dar… din nefericire pentru prim-tovarăș, necunoscând amploarea „traficului de video” și nebăgându-l în seamă ca o posibilă amenințare pentru idealul comunist, tocmai un „personaj” indestructibil precum Chuck Norris (sau Rocky, Terminator și Iisus din Nazaret) a fost „arma fatală” care a deschis mințile maselor, cel care a dat curaj românilor de a se opune Puterii.

    Ceea ce este cu adevărat remarcabil și unic în lume e că… pentru români, spre finele erei comuniste,

    Chuck Norris, Stallone, ori Schwarzenegger deopotrivă, erau… o singură femeie!

    O VOCE unică, o „entitate” care părea să nici nu aibă „atașat” un corp fizic, un glas „divin dintr-un cor al îngerilor” care, fără să-și dea seama, a insuflat românilor încrederea în forțele proprii, încrederea că se poate și altfel. Pentru românii „contaminați” de comunism, Chuck Norris a fost nimeni altcineva decât Irina Nistor!

    Documentarul începe cu anul 1985, când un anumit Teodor Zamfir, un om de afaceri cu destule pile la nivel înalt, și-a permis să aducă în țară, în repetate rânduri, mai multe casete video. Epopeea domnului Zamfir nu ar fi avut nicio continuitate, însă, dacă nu ar fi avut strălucita idee de a aborda o tânără pasionată de filme, Irina Nistor, care traducea pe vremea aceea filmele pentru Comisia ideologică, cu alte cuvinte pentru „Cenzură”, ca cei de la Televiziunea Română să decidă dacă un film, sau până și un desen animat, merită sau nu să intre pe post. Desigur, nici măcar un sfert din listă nu a scăpat de verdictul „se taie!”. Propunerea domnului Zamfir pentru tânăra Irina Nistor nu era una „indecentă” (ca să facem aluzie la un film ce avea să apară mai târziu, după căderea comunismului), dar în orice caz… periculoasă. Pentru ea, în schimb, a fost „o propunere de nerefuzat” (ca să parafrazăm acum – mult mai convenabil – clasicul „The Godfather”). Ea trebuia să facă în continuare ce-i plăcea, să traducă filme, dar de data aceasta nimeni nu îi impunea nicio cenzură, putea să pronunțe chiar și sintagma „comunist împuțit”. Putea să spună și „Dumnezeu” în loc de „Cel de Sus” și avea voie (vorba vine) să exprime cu voce tare tot ceea ce stătea pe buzele românilor, dar nimeni nu avea curajul să spună în afara „cutiei de chibrituri” proprie și personală numită apartament.

    „Primul film a fost într-un apartament cu două camere, cu un miros de igrasie. Nu mai conta absolut nimic. Un ceas undeva pe hol, care bătea într-un fel… cred că toți respiram în același timp. Inspiram și expiram în același ritm. Când a început filmul, cred că toți sorbeam fiecare imagine. Inclusiv genericul ăla, de la începutul filmului”, povestește un tânăr în documentar, referindu-se la filmul „Lupul singuratic”, continuând să povestească experiența sa de neuitat care, nu ar fi exagerat să spunem, i-a schimbat radical modul de gândire:

    „Chuck Norris, după ce a luat o bătaie cruntă și a fost băgat în mașina lui… un excavator sapă o groapă… și ăștia îl bagă cu tot cu mașină în groapă și toarnă pământ peste el. După care… se trezește din bătaie, evident, și spune: «Trebuie să ies de aici». Nu era panicat, nu era iritat. Stăpân pe el. Chiar credeam că e real! … Mă văd pe mine cu gura căscată, ochii mari, «Este OK. Trecem și peste asta!»… «Sigur că pot face! POȚI FACE ASTA!»… și a pornit mașina… (n. red. din film se aude un strigăt: «J.J., you son of a bitch!» ) … ȘI A IEȘIT!”.

    Desigur, pentru cei din vestul țării, mai exista și alternativa antenelor tv (unii își permiteau chiar și antene parabolice) care, îndreptate spre țările vecine, Iugoslavia sau Ungaria, ofereau o altă „portiță spre lumea liberă”. Pentru cei de aici, din zona de vest, Chuck Norris vorbea sârbește sau ungurește… dar asta nu înseamnă că serile de film, în apartamentele celor care-și permitau un astfel de lux ilicit, era un fenomen străin. „Lumea era foarte dornică de a cunoaște o societate care era interzisă”, spune un bătrân în documentar, fiind completat de un altul, mai tânăr, care spune că pe vremea aceea, achizița unui video player costa în jur de 55.000 de lei, cât o Dacie nou-nouță (!).

    Afacerea lui Teodor Zamfir a crescut în underground pe nesimțite, întrecând imaginația oricărui român.

    Dl. Zamfir: „Veneau seara, la început câte 20 de tineri, până s-a dus vestea că eu dau filme. Până dimineața, puteam să am și 3000 de lei, pe când un salariu pe timpul acela era de 2000 de lei.”

    Este firesc să ne întrebăm dacă Securitatea chiar nu știa, „n-a vrut să știe”, sau considera că nu are nicio importanță această „mică năzbâtie” răspândită în șoaptă. Nu vom răspunde noi, aici, la această întrebare, pentru că nu vrem să împușcăm surprizele care se țin lanț în acest documentar de senzație și pe care îl recomandăm spre vizionare tuturor, în special celor care erau prea mici sau nici măcar nu se născuseră pe vremea aceea, când singura cale de ieșire din comunism s-a făcut prin intermediul acestor casete video.

    Irina Margareta Nistor a tradus în aproape cinci ani, în mod ilegal, cam 3000 de filme

    După cum spunea cineva în documentar, era „cea mai cunoscută voce din România, după Nicoale Ceaușescu”.

    „Îmi imaginam, uneori, că traduce din bucătărie, făcând o ciorbă”, a remarcat Vlad Craioveanu, invitat și el, în acest documentar, pentru depănarea amintirilor, alături de Mihai Dobrovolschi sau Silviu Prigoană, dar și mulți oameni simpli. De fapt, producătorii au hotărât să nu afișeze decât numele mic al tuturor celor intervievați, ca să evidențieze cât mai bine faptul că, pe vremea comunismului, toți erau egali, toți împărtășeau aceeași soartă restrânsă.

    5-20160530_203902

    Pretty Woman, The Protector, Top Gun, Nouă săptămâni și jumătate, Înapoi în viitor, Tango în Paris, Laguna Albastră, Nașul, Ninja, Kung-Fu 2, Omul cu lentilele ucigașe, The Cotton Club… sunt doar câteva dintre filmele traduse de Irina Nistor care au fost amintite în documentar. Lista e, oricum, extrem de lungă și nu are rost să ne pierdem timpul cu acest lucru, dar merită să amintim, în schimb, una dintre cele mai frumoase secvențe oferite de către producătorii documentarului… și anume atunci când Irina Nistor cea reală (și nu varianta ei tânără, interpretată excepțional de actrița Ana Maria Moldovan) s-a pus în fața microfonului, și-a dat jos cu atenție cerceii, și-a pus căștile pe urechi și a început să traducă, încă o dată, o secvență din filmul „Sport sângeros”. Prima parte, cel puțin. Nu suntem siguri de a doua parte:

    „Învață-mă! / Pot s-o fac! / Tu nu ești japonez, nu ești un Tanaka! / Și cum o să vină Moș Crăciun dacă n-avem coș la casă? / Eh, las’ că vezi tu! / De ce? / Tocmai, ca să te onorez!”.

    De multe ori, de-a lungul timpului, a fost întrebată dacă nu-i era frică să comită aceste „infracțiuni”. Spunea, de fiecare dată, că da, îi era, dar traducerea acestor casete video însemnau o șansă nemaipomenită ca să vadă și ea, la rândul ei, filme.

    Până la urmă, documentarul „Chuck Norris vs. Communism” a reușit să ne ofere un răspuns în plus. Poate, unul și mai potrivit, chiar prin vocea Irinei Nistor, dintr-un film tradus de ea:

    „Tocmai… ca să te onorez!”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.