miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Penitenciarul Arad a încasat peste 1 milion de euro din munca deținuților în 2019

    de Raluca Medeleanu | 3 februarie 2020, 10:43 AM | Administraţie | Topic special

    0

    Mii de deținuți lucrează, din proprie inițiativă, la diferite companii locale din țară, pe baza unui contract de prestări servicii între directorul de penitenciar și administratorul firmelor respective, iar pentru munca pe care o fac primesc o parte din bani, iar restul se duc în bugetul penitenciarelor. Penitenciarul Arad se află pe locul al patrulea la nivel național în topul penitenciarelor care au încheiat cele mai multe contracte de acest fel.

    Potrivit datelor oficiale, Penitenciarul Arad a încasat în anul 2019 un total de 1.220.000 euro în urma muncii prestate de deținuți, aflându-se pe locul al patrulea la nivel național. Pe primul loc se află Penitenciarul Timișoara, cu 3.200.000 euro, pe locul al doilea Penitenciarul Rahova, cu 1.500.000 euro, iar pe al treilea se află Penitenciarul Jilava, cu 1.300.000 euro.

    „Persoanelor condamnate li se poate cere să muncească, în raport cu timpul regimului de executare, ţinându-se seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranţă, precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora”, explica Administraţia Naţională a Penitenciarelor, într-un articol de anul trecut, pentru Economica.ro.

    Specificăm că la ora actuală munca deținuților este strict opțională, fiind lăsat la decizia deținutului dacă dorește să lucreze pentru o anumită companie, în urma anumitor beneficii. Totuși, în ianuarie 2020, a fost depus în Senat un proiect de lege care propune modificarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Acesta prevede obligația persoanelor condamnate și apte de muncă de a lucra, în raport cu tipul regimului de executare a pedepsei, după cum urmează: „persoanele condamnate au dreptul și obligația de a munci în raport cu tipul regimului de executare, ţinându-se seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranţă, precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora. Administrația locului de detenție întreprinde demersurile necesare pentru identificarea posibilităților de a asigura folosirea la muncă a unui număr cât mai mare de deținuți”.

    Liderul deputaților PNL, Florin Roman, cel care a propus proiectul, a declarat pentru Digi24 că această obligație este deja prevăzută în legislația unor țări europene precum Franța, Danemarca sau Ungaria. Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.