vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pele, probabil prima mare iubire a fotbalului, primul mare star al planetei 

    de Lucian Dănilă | 29 decembrie 2022, 9:32 PM | Sport

    0

    Am citit multe cărți despre fotbal, dar prima îl avea pe copertă pe Pele, triumfător la Copa del Mondo 1970 din Mexic, acolo unde a marcat de două ori și în poarta României.

    M-am născut într-o perioadă în care cariera sa era pe final, după o viață la FC Santos, în ziua în care am apărut pe lume el juca pentru Cosmos New York. Când am început să aud despre el, nu aveam unde să-l văd în imagini filmate, pe atunci nu erau nici youtube și nici alte rețele de socializare, astfel că legenda lui mi-a fost transmisă de cărți și de dragostea tatălui meu de a povești despre el. Părea ireal totul, dar totuși, atât de adevărat….

    Nu doar că a fost de trei ori campion mondial cu o echipă stelară a Braziliei, dar Pele a fost primul care a adus în fața publicului driblinguri și goluri pe care le vedem la vedetele de astăzi și încă ne minunăm de ele. Avea doar 17 ani atunci când în finala Mondialului din Suedia a săltat mingea în careu peste un fundaș suedez și a trimis-o din voleu în poartă. Doar 17 ani și nu doar că era campion mondial, dar era chiar cel mai bun dintre ei.

    A fost poate prima mare iubire a fotbalului, primul mare star, primul produs de marketing la nivel planetar. A jucat aproape toată cariera pentru Santos, refuzând toate ofertele care i-au venit din Europa. Și au fost multe…

    S-a născut în 1940, la data de 23 octombrie, și s-a stins astăzi, 29 decembrie 2022, la vârsta de 82 de ani. A fost declarat „Jucătorul secolului XX”, fiind considerat de toți cei care l-au văzut jucând, „Regele fotbalului”. Sunt de notorietate comparațiile sale cu Maradona, iar acum cu Messi sau Ronaldo. Nu pot să spun decât că a fost… primul, iar primul nu se uită niciodată.

    pele 1

    A câștigat 21 de trofee cu Santos și este în continuare singurul jucător cu trei Cupe Mondiale în palmares (1958, 1962, 1970). 77 de goluri în 92 de meciuri a reușit Pele pentru naționala ”Selecao” și este cel mai bun marcator. 643 de reușite în 659 de apariții a bifat brazilianul la Santos.

    În plină cupă mondială din Qatar, la data de 3 decembrie 2022, Edson Arantes do Nascimento, numele complet al lui „Pele”, nu a mai răspuns la tratamentul pentru cancer și medicii au decis să-l mute în salonul pentru „îngrijire paliativă” al spitalului Albert Einstein din Sao Paulo.

    Are peste 30 de distincții individuale și a fost decorat cu Ordinul de Cavaler al Marii Britanii în rang de comandant, primind de asemenea, printre altele, Ordinul Național de Merit din partea guvernului brazilian.

    Avea un stil unic, nemaivăzut până la apariția sa, combinație de viteză, creativitate, tehnică și forță fizică, calități care-l făceau cu adevărat cel mai bun.

    Fotbalul este, de astăzi, mult mai sărac…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.