Pedeapsa corporală este încă folosită în creșterea copilului. Sunteți de acord cu asta?

    de Andrada Bobiș | 26 octombrie 2020, 9:09 AM | Educaţie | Sănătate

    5

    Cu siguranță, părerile sunt împărțite. În opinia mea, vorba aceea: „Unde dă mama crește” – este o vorbă greșit înțeleasă de majoritatea părinților.

    De ce spun „greșit înțeleasă”? Pentru că aplicarea acestei metode în creșterea copilului nu face altceva decât să crească furia , resentimentele, tristețea și nesiguranța copilului, care este astfel “educat”.

    Violența naște violență

    Un copil care crește într-un stres continuu, ca nu cumva să greșească cu ceva, va deveni un adult, ce se va comporta la fel în familia pe care o construiește.

    Va fi un adult violent, care va considera că bătaia este un fenomen normal în viața omului.

    Cel mai întâlnit aspect negativ al  comportamentului abuziv asupra unui copil este agresivitatea respectivului copil față de alți copii sau adulți.

    Folosirea pedepselor corporale ca metodă de educare a unui copil nu face altceva decât să-l facă pe acel copil să devină anxios, iar mai târziu chiar și depresiv.

    Eșecul părintelui, motiv de abuz asupra copilului

    Cu siguranță ați întâlnit în cercul de prieteni părinți care își varsă of-ul pe copiii lor din mai multe motive: financiare, probleme la serviciu, probleme în căsnicie și enumerarea ar putea continua la nesfârșit. De ce?

    Pentru că în România din păcate, (încă!) este o rușine să mergi la psiholog, dacă ai diferite probleme în viață, pe care poți să le discuți într-un astfel de cabinet.

    Mai simplu este să te răzbuni pe propriul tău copil, aplicând-ui corecția cu vestita nuia sau cu temuta lingură de lemn? GREȘIT.

    Un copil va crește și se va dezvolta sănătos din punct de vedere psihic, când în familia lui nu există agresivitate verbală sau fizică, între părinți sau aplicate copilului.

    Indicat este ca în momentul în care un copil a greșit cu ceva, imediat, cu răbdare multă să i se explice „de ce” și „cu ce a greșit”.

    De menționat este faptul că întotdeauna trebuie să i se explice copilului exact în momentul în care greșește, nu după ce trece un anumit timp.

    Abandonul școlar sau fuga de acasă

    De cele mai multe ori, copiii care sunt agresați fizic de părinții lor, prezintă dezinteres față de școală, au tendințe suicidare, sunt extrem de triști, tind spre consumul de alcool sau substanțe interzise.

    Nu de puține ori au fost cazuri în care, copii (începând chiar și de la aproximativ 11 ani) fug de acasă. Cauza? Așa cum bine știți: neînțelegerile din familie. Sau, copiii neînțeleși, nedumeririle lor neascultate de părinți. Consecințele acestei metode (bătaia n.red.), greșit înțeleasă de mulți dintre părinți pot fi extrem de grave. Mai mult de atât, consecințele pot apărea în perioada agresiunilor, dar și peste mulți ani.

    Ciudat este faptul că, deși în România există o lege care interzice acest lucru, mulți părinți o ignoră total.

    Câți copii triști ați întâlnit până acum?

    Din păcate sunt foarte mulți!…

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Sunt perfect de acord ca bătaia nu cuminteste un copil , ci din contra îl poate face mai agresiv!
      Si da am întâlnit părinți care și-au bătut copilul efectiv din cauza frustrărilor și acel copil este și el violent la rândul lui. Plus ca o astfel de “ educație” in public ii afectează stima de sine .

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.