duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Paul Anton a semnat cu UTA! „Nu e important X sau Y, importantă este UTA Arad”

    de Lucian Dănilă | 5 septembrie 2022, 5:58 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    În urmă cu trei ani, Paul Anton juca titular în echipa națională la un egal contra Norvegiei. Avea să fie ultima sa apariție în tricoul tricolor, dar și cea mai emoționantă.

    A fost ceva incredibil atmosfera aia. Stadionul era suspendat și a fost voie doar cu copii. Să fii încurajat de 30.000 de copii a fost ceva cu adevărat extraordinar”, își amintește Paul despre ultima sa experiență în tricoul României. În acea perioadă, Anton evolua pentru gruparea din Rusia, Samara.

    Născut în Bistrița, Paul Anton a jucat la multe echipe de prim plan, așa cum a fost Pandurii Târgu Ju, în perioada în care aceasta lupta pentru titlu și juca în Europa, Dinamo, într-o cu totul altă situație decât cea de astăzi, dar și în străinătate la Anji Mahacikala, Getafe, în Spania, Samara sau Ponferradina, în La Liga 2, echipă de care s-a despărțit în aceste zile.

    La Ponferradina a fost coleg de echipă cu un alt român, fundașul Pașcanu.

    Astăzi, în ultima zi de „mercato” în România, Paul Anton a ales să semneze cu UTA Arad, acolo unde a fost dorit atât de antrenorul Ilie Poenaru, dar și-a dorit și el să ajungă aici pentru a avea ocazia să joace mereu în fața unor tribune pline.

    anton 2

    A fost un interes de la începutul verii din partea lui Mister, atunci a fost o altă situație însă acum, pe ultima sută de metri, am putut să semnez. UTA e un club istoric, cu foarte mulți fani, iubit și care își propune mai mult decât să rămână în prima ligă, ceea ce îl face foarte atractiv. Aici e un public care respiră fotbal, am foști colegi din zonă și știu că e un club extrem de iubit, drept dovadă că și în acest sezon se joacă pe teren propriu doar cu stadionul plin. Nu am obiective personale, vreau doar să fiu sănătos și să-mi ajut clubul și colegii în îndeplinirea obiectivelor“, spune fotbalistul.

    A jucat doar 10 minute în acest sezon din La Liga 2, iar faptul că nu mai era un titular l-a făcut să se despartă de gruparea iberică. „Din punctul meu de vedere în Spania a fost o experiență bună, chiar dacă se putea mai bine. Am făcut toată pregătirea, am și jucat 10 minute etapa trecută, acum dacă voi juca sau nu vineri la Botoșani, asta va hotărî staff-ul tehnic”, spune Paul.

    El crede că Liga 1 este semnificativ mai echilibrată decât atunci când a plecat el în Spania. Anton a semnat cu Ponferradina în vara trecută după ce a jucat pentru Dinamo, echipă cu care a evitat barajul pentru retrogradare după un play-out foarte bun sub comanda lui Dușan Uhrin. Din cauza problemelor financiare de la club, Anton nu a mai putut rămâne la gruparea bucureșteană.

    anton 3

    Important e să câștigăm, se poate câștiga oriunde cu încredere și agresivitate. Am urmărit toate etapele și cred că față de când am plecat e un campionat mult mai bun, drept dovadă că nu mai sunt doar 2-3 echipe bune, sunt mult mai multe care emit pretenții la locurile fruntașe. Sper să facem și noi față și să prindem o poziție în primele șase.“

    I-am urmărit la televizor, contra lui Cascini am și jucat când eram la Clinceni. Sunt jucători buni, interesanți, fiecare avem calități diferite, important este să facem o echipă și să îndeplinim obiectivul. Nu e important X sau Y, importantă este UTA Arad. Știu că sunt ceva probleme cu cartonașele galbene, glumind puțin probabil că de aceea s-a și insistat să vin. Nu am fost niciodată un jucător care să ia multe cartonașe, cel puțin nu din prostii“, spune Paul Anton la sosirea sa la Arad.

    El a fost coleg de-a lungul carierei cu mai mulți jucători arădeni, George Țucudean la Pandurii, Radu Mărginean la Gloria Bistrița, acolo unde a și debutat, dar și alții.

    10 meciuri a jucat Paul Anton pentru echipa națională în perioada 2015-2019.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.