Patronul unui restaurant din Reșița, găsit mort într-o râpă





Dumitru Şeicaru, patronul restaurantului Aurora din Reşiţa a fost dat dispărut încă de Vinerea Mare. Acesta plecase cu maşina, iar pentru că nu s-a mai întors acasă şi nu a mai putut fi contactat prin telefon, a fost anunţată poliţia, relatează Adevărul.
Dumitru Şeicaru a fost găsit, miercuri, fără suflare, acesta fiind implicat într-un accident rutier. Maşina lui Şeicaru era răsturnată într-o râpă, pe drumul dintre Caraşova şi Anina, iar trupul bărbatului de 64 de ani a fost găsit în exteriorul autoturismului, la câţiva metri distanţă.
Descoperirea a fost făcută de un prieten de-al fiului victimei, în timpul căutărilor.
„Din cercetările efectuate a rezultat faptul că autoturismul se deplasa din direcţia Anina către Reşiţa, ar fi părăsit partea carosabilă prin stânga sensului de mers, conducătorul auto fiind proiectat în afara habitaclului. Maşina şi trupul bărbatului au fost descoperiţi într-o râpă, într-o zonă greu accesibilă, cu o diferenţă de nivel de aproximativ opt metri. Poliţiştii desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier”, spun reprezentanţii IPJ Caraş-Severin.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)