Particula nervoasă: Mateaș confirmă ajutorul, dar infirmă implicarea politică





Ne vedem obligați să revenim asupra încetinitorului de particule din această dimineață.
Nu pentru a corecta ceva sau a ne face mea culpa, ci pentru a vă oferi o reacție la cald, o accelerare neașteptată a Încetinitorului.
Bazându-ne pe câteva informații de presă, am legat lansarea independentă a pesedistului Marin Lupaș de ajutorul oferit acestuia de către Adi Mateaș. Din câte se pare am nimerit-o din plin, veți vedea imediat de ce.
Contactat de cel în cauză, de Adi Mateaș, ca să nu fie dubii, am avut o discuție interesantă cu fostul halterofil de performanță, actualmente om de afaceri arădean.
Nu e, desigur acum și aici, momentul să discutăm despre reputația omului, important este să stabilim rolul său în afacerea Lupaș. Încercăm să sintetizăm cât mai exact cele afirmate de omul de afaceri, așezând afirmațiile într-o anumită ordine, să-i spunem firească;
– Sunt arădean, iubesc Aradul și oamenii din Arad. Ca sportiv de performanță n-am beneficiat de nici un ajutor, de nicio susținere din partea autorităților locale, am obținut totul cu forțe proprii, descurcându-mă cum am putut mai bine. Am cheltuit bani, de exemplu, să îmbrac lotul național de haltere, să nu trebuiască să se prezinte în curul gol la competiție. Nu fac politică, n-am făcut, și nu voi face, nu-mi plac politicienii, nu am fost, nu sunt și nu voi fi vreodată membru de partid. Cu Lupaș nu sunt nici măcar prieten, așa cum sunt, de exemplu, cu Domnul Cancel. Îl cunosc de pe vremea când era președinte la UTA, iar eu am împrumutat clubul cu o anumită sumă de care responsabilii de acolo se făceau că au uitat. Lupaș însă s-a purtat ireproșabil, și până la urmă lucrurile s-au rezolvat. Da, acum, când mi-a cerut ajutorul, i l-am oferit sub forma unui spațiu închiriat gratis pe două luni pentru birou de campanie. Am făcut acest lucru ca persoană particulară, în semn de recunoaștere pentru gestul său de atunci cu UTA. Nu urmăresc nimic altceva, știu exact cum se fac chestiile astea, investești în campanie ca să recuperezi cu vârf și îndesat dacă câștigă candidatul în care ai investit. Nu mă interesează asemenea combinații, v-am spus, nu-mi plac politicienii și nu-mi place politica. Vă dați seama, așa cum și eu îmi dau seama, că Domnul Lupaș n-are nicio șansă să câștige. Mă deranjează ușurința cu care presa lansează tot felul de zvonuri fără să verifice, dar mai ales comentariile anonime și agramate de pe online care se cred în drept să mă califice în fel și chip, bazându-se probabil tot pe asemenea materiale de presă.
Chiar dacă nu cuvânt cu cuvânt, aceasta este declarația lui Adi Mateaș, pentru care îi mulțumim, luându-ne libertatea comentariului în măsura în care viitorul va confirma sau infirma cele declarate.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)