duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Parlamentul interzice vânzarea către minori a țigărilor electronice, inclusiv de unică folosință și cele cu tutun încălzit

    de - | 27 februarie 2024, 4:04 PM | Naţional

    0

    (foto: Ph Dul / Pexels.com)

    Noua lege adoptată astăzi face referire la dispozitivele electronice pentru încălzirea tutunului și la țigările electronice de unică folosință sau care pot fi reumplute/reîncărcate, scrie biziday.ro.

    „Se interzice comercializarea prin automate a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului. Se interzice vânzarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani”, prevede actul normativ adoptat de deputați.

    În cazul vânzării prin automate speciale, vor putea fi amendați și deținătorii aparatelor, dar și proprietarii spațiilor pe care sunt amplasate acestea.

    De asemenea, noua lege introduce noi reguli și pentru firmele de curierat: „Se interzice vânzarea prin dispozitive de tipul easybox/locker a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului. (…) Produsele comercializate prin intermediul serviciilor de curierat trebuie să aibă tipărit pe colet, în mod cât mai lizibil, mesajul ATENȚIE! ACEST PACHET CONŢINE PRODUSE DIN TUTUN ŞI/SAU PRODUSE CARE CONŢIN NICOTINĂ. A SE VERIFICA VÂRSTA CLIENTULUI”. 

    Totodată, menționează explicit că fumatul țigărilor convenționale și al țigărilor electronice de către elevi este interzis în orice instituție de învățământ, acestea având obligaţia introducerii în regulamentele interne a unor măsuri speciale în acest sens. Ministerul Educației va fi implicat direct în procesul de stabilire a sancțiunilor în acest sens. Proiectul introduce sancţiuni de 100 – 500 de lei pentru persoane fizice și de până la 100.000 lei pentru persoane juridice, în funcţie de gravitatea faptei, iar firmele riscă să fie închise în cazul abaterilor repetate.

    Legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

    Sursa: biziday.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.