Papa Francisc va fi înlocuit de cardinalul Angelo De Donatis! Care este starea sa?
Papa Francisc va fi înlocuit de cardinalul Angelo De Donatis, care ocupă funcția de penitențier major la Vatican, la liturghia din Miercurea Cenușii, care este marcată la 5 martie și deschide oficial perioada Postului Mare, transmite agenția EFE care citează Sfântul Scaun.
Suveranul Pontif, în vârstă de 88 de ani, este spitalizat din 14 februarie pentru bronșită cu infecție polimicrobiană și pneumonie bilaterală și, deși prognosticul său rămâne rezervat, el nu se mai află într-o fază critică, scrie cotidianul.ro.
Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, a avut vineri o „criză respiratorie izolată”, o complicație în lupta sa cu dubla pneumonie, informează Vaticanul, potrivit Reuters. Suveranul Pontif este internat de două săptămâni la spitalul Gemelli din Roma, scrie hotnews.ro.
„Astăzi după-amiază, Sanctitatea Sa a avut o criză izolată de bronhospasm”, a transmis Vaticanul într-o actualizare privind starea de sănătate a Papei, explicând că aceasta a fost similară unui atac de astm.
Vaticanul a anunțat că, pe lângă aceasta, Papa a avut și „un episod de vomă, cu o agravare bruscă a stării respiratorii”. În urma acestui episod, Suveranul Pontif a fost supus unei proceduri de aspirație, urmate de „ventilație mecanică non-invazivă”.
„Papa a rămas vigilent și bine orientat” și își continuă tratamentul, se mai menționează în comunicat.
Citește și:













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)