Palatul Copiilor a câștigat premiul I la competiția de orientare „Cupa Zărandului”





Cercul de Orientare Turistică din cadrul Palatul Copiilor Arad a câștigat două locuri I la cea de-a 68- a ediție a Competiției de Orientare „Cupa Zărandului”, defășurată în zilele de 11 și 12 octombrie la Moneasa.
„Copiii s-au descurcat foarte bine pe parcusul celor două zile de competiție, a fost o vreme excelentă care a contribuit la reușita acestei competiții”, a spus Barkasz Daniel, profesorul coordonator al Cercului de Orientare Turistică.
Cei mai mulţi participanţi au fost din ţară, aproximativ 150, care au venit atât din judeţul Arad, cât și din Bihor, Timişoara, Hunedoara, Braşov şi Cluj. Pe lângă aceştia, la întrecere a mai luat parte şi un grup de 50 de copii din Ungaria. Învingătorii au fost premiaţi cu trofee, medalii şi plachete. Competiția se desfășoară în memoria lui DÁVIDHÁZY KÁLMÁN , cel care a organizat primul concurs de orietare turistică din România, în 1947, chiar pe meleagurile Munţilor Zărandului.
Premianții de la Palat:
– la categoria pentru fete:
• Locul I – Sturz Lazăr Ana Maria (18 ani)
• Locul III – Gureanu Oana (10 ani)
– la categoria pentru băieţi:
• Locul I – Komjáty Daniel (12 ani)
• Locul II – Rónai Zoltán (10 Ani)
• Locul III – Pampa Dan (14 ani)
– Sturz Lazăr Ştefan (16 ani
Printre cei cu rezultate onorabile se numără şi Sturz Lazăr Georghe, Cociuba Sergiu, Dărăban Tudor şi Ştefanescu Alex.
Comentariile portalului
Aradul și notorietatea Geaninei... Cea care se crede.. Stăpâna "cer(c)ului şi a pământului" Aradului - Ieri, 5 februarie 2025, Parlamentul României a adoptat bugetul de (...)
Acum sa vedeți prime si beneficii pe aleșiî locali aproape au dublat impozitul.Mafia vrea îmbogățire fără justa cauză
drujbibi a intrat din nou in actiune....