joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Paisprezece cetățeni din Irak şi Siria, opriți la frontiera Nădlac, pe câmp

    de Special Arad | 3 august 2017, 11:45 AM | Nădlac | Urmăriți

    0

    Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat paisprezece cetăţeni din Irak şi Siria, care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

    În data de 3 august, în jurul orei 00:30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au desfăşurat acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale şi au observat paisprezece persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă şi care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria.

    Persoanele în cauză au fost reţinute la aproximativ 40 de metri interior faţă de linia de frontieră, iar apoi conduse la sediul Sectorului PF Nădlac pentru cercetări.

    Cu ocazia verificărilor preliminare, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Siria şi Irak, unsprezece adulți, cinci femei şi şase bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 33 de ani, şi trei minori, cu vârste cuprinse între 3 și 17 ani. Toţi paisprezece sunt solicitanţi de azil în România şi au declarat că încercau să treacă ilegal frontiera cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

    În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.