sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Păcănelele ar urma să se redeschidă din 15 iunie! Restricțiile anti-COVID 19 schimbă regulile jocului

    de - | 28 mai 2020, 2:48 PM | Naţional | Recomandările editorilor

    0

    „Sălile de păcănele se vor deschide, dar nimic nu va mai fi la fel. Pariorii nu vor mai putea juca la două sau trei aparate”, scrie Georgiana Marina pentru Digi24.ro.

    Coronavirusul schimbă regulile și în cazinouri și în casele de pariuri sportive.

    Se estimează că redeschiderea industriei jocurilor de noroc va avea loc pe 15 iunie.

    Industria jocurilor de noroc plătește 45.000 de salarii lunare și în jur de 800 de milioane de lei, pe an, taxe și impozite, scrie Digi24.ro.

    Casele de pariuri, sălile de jocuri și cazinourile stau închise din 18 martie, timp în care statul plătește lunar în jur 20 de milioane de euro lunar, șomaj tehnic, pentru angajați.

    Pandemia schimbă regulile în cazinouri și designul aparatelor de păcănele. Pariorii vor purta măști și nu se vor mai putea mișca când vor și cum vor, de la un aparat, la altul.

    Sorin Constantinescu, consilierul guvernamental în domeniul jocurilor de noroc: „Între aparate va fi montat plexiglas. Este mobil și în funcție de unde joacă clienții la aparate se va extrage și se va monta la un alt aparat. Sunt clienți care joacă la două aparate sau la trei aparate. Iei plexicul, pune plexicul… Nu mai e frumusețea aia a jocului care era înainte de condițiile astea restrictive. Plus mască, plus tot timpul trebuie aparatele dezinfectate. De câte ori se ridică un client de la aparat, trebuie dezinfectat aparatul. Altul vrea să joace, trebuie să aștepte până se dezinfectează. Nu văd cum își va reveni, în condițiile astea restrictive, industria pe termen scurt sau mediu!”

    La ghișee, între casier și jucători, vor fi montate panouri de plexiglas.

    Salariații vor purta vizete, podeaua va avea marcaje pentru distanța de siguranță, sălile vor fi dezinfectate zilnic, jucătorii vor purta măști de protecție și își vor dezinfecta mâinile la intrare.

    Citește mai multe detalii cu click aici

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.