Oscar Special: „Roma” sau Copilăria lui Alfonso

    de Lajos Notaros | 1 februarie 2019, 12:15 PM | Oscar Special | Topic special

    0

    Americanii nu se încurcă în nuanțe.

    Pentru ei există filmul american și restul. La nivelul restului mai fac o diferențiere între cele de limbă engleză – britanice, australiene, canadiene etc. – și cele într-o limbă străină (foreign language), cărora, cel puțin până nu de mult, câteodată chiar și acum, noi le spuneam filme străine (traducere aproximativă și derutantă).

    Filmul mexicanului cam americanizat, Alfonso Cuarón, ROMA (numele unui cartier rezidențial din Ciudad de Mexico) are toate șansele să bulverseze aceste împărțiri și categorizări, fiind nominalizat la zece categorii, inclusiv la cel pentru filme în limbă străină, adică altele decât engleza.

    Cu alte cuvinte, am putea avea prima situație în care Oscarul pentru cel mai bun film să meargă la cel care își adjudecă și categoria la cel mai bun film în altă limbă decât engleza și cu asta încă nu am epuizat posibilitățile implicite în celelalte opt nominalizări.

    Fiindcă dacă câștigă „Roma” Oscarul pentru cel mai bun film, pentru prima dată va câștiga un film de art-house, cum spun ei, americanii, filmelor pe care noi europenii le numim mult mai simplu: filme de artă.

    Cu alte cuvinte, chiar dacă sunt picați pe spate de filmul lui Cuarón, americanii nu sunt atât de picați în cap să nu realizeze că acest film nu este unul american, chiar dacă regizorul mexican a produs cel puțin două americane mai mult decât americane, „Children of Man” și „Gravity”, pentru al doilea încasând și un Oscar pentru regie.

    Astfel, Cuarón, cu „Roma”, este într-o situație limită. Mexican fiind, a învățat să facă frumoase filme americane cu poveste faină, cu personaje faine, cu dramatism fain și tot ce poate fi mai fain când te îndrepți spre un happy-end și mai fain, iar acum, poftim, după ce America l-a făcut celebru, se apucă să introducă pe ușa din dos a Hollywoodului – a nu se uita, Oscarurile, în esență, reprezintă un fel de autocelebrare și glorificare hollywoodiană – un film de artă de tip european, un film de autor, ceva care ne aduce aminte de nume mari, dar niciodată americane, gen Fellini, Bergman, Bunuel, Godard, Truffaut sau alții de teapa lor.

    Acești cineaști, considerați monștri sacri ai artei cinematografice, n-ar fi fost în stare în veci amin să facă un film american, simplu, frumos, dramatic și cu happy-end fericit.

    Nu, ei aveau viziune și mesaj, doreau să comunice ceva lumii, având convingerea de neînțeles pentru un american că arta nu se suprapune cu divertismentul.

    Ei, cam asta-i și riscul cel mare: ca juriul Oscar să se contrazică pe sine însuși dacă acceptă că „Roma” este cel mai bun film al anului, indiferent de limba în care vorbește. În istoria de până acum a premiilor Oscar, începând cu „Marea Iluzie” a lui Jean Renoir din 1938,  au fost cam 30 de cazuri în care un film care nu vorbea engleza a fost propus pentru cel mai bun film, respectiv cel mai bun regizor. Fără succes însă, Fellini a fost propus de patru ori cu filme precum „La Dolce Vita”, „8 1/2”  sau „Amarcord”, pierzând de fiecare dată la regizori de care acum nimeni nu își mai amintește, tot așa cum până acum nici un film care vorbea în altă limbă decât engleza nu a reușit să obțină Oscarul pentru cel mai bun film.

    Filmul lui Cuarón are între cele nominalizate pentru cel mai bun film doar o peliculă de aceeași categorie, restul fiind filme americane de divertisment, „Favorita” lui Lanthimos, dar care vorbește în engleză, astfel încât sinuciderea în public și la oră de maximă audiență a filmului american s-ar produce dacă filmul grecului ar primi acest Oscar, în timp ce „Roma” ar deveni cel mai bun film într-o limbă străină.

    Dar ce e de fapt cu acest film, de ce este atât de aclamat, atât de americani, cât și de fanii filmelor de artă, adică de adevărații cinefili?

    Cuarón, folosind experiența sa americană, a reușit ceva aproape de neimaginat: a altoit filmul de artă de tip european în formula americană, reușind ceva unic în esență: filmul funcționează perfect și ca o poveste dramatică de mare sensibilitate – cam lacrimogenă, e drept -, având și un happy-end, reușind în același timp să se folosească de toate „șmecheriile” marilor cineaști europeni.

    Înainte de toate este alb negru. Pe urmă, nu folosește vedete, ba, cea care o joacă pe eroina principală și este nominalizată pentru cel mai bun rol feminin, este o amatoare, Yalitza Aparicio, aparținătoare minorității băștinașe din Mexic, vorbind în film, pe lângă spaniolă, inclusiv limba ei locală, mixtec. Imaginile sale sunt studiate și cizelate la perfecție, cu un simbolism dincolo de ilustrare – avioanele care trec prin reflexie în apă sau în unele scene, inclusiv în cea finală și care indică dorință micuțului Paco, Cuarón, nu-i așa?, de a se face pilot –  povestea și jocul actorilor aduce o boare de neorealism italian și dincolo de toate este un film de autor, Cuarón fiind autorul scenariului, al regiei, dar ocupându-se și de imagine, în calitatea sa de director de imagine, nemaivorbind că este și unul dintre producători.

    Și în fine, filmul este foarte personal, de fapt o evocare a copilăriei autorului – îl bănuim în persoana copilului Paco – centrată pe povestea servitoarei lor, în film Cleo, în realitate Libo, așa cum reiese din dedicația de la sfârșit.

    Finalul: Cuarón era cât pe aci să reușească. I-a lipsit un fir de păr: geniul.

    Marile filme, așa cum am afirmat și în cronica la „The Favourite”, excelează prin faptul că își creează sau recreează propria lor lume, oferind spectatorului avizat o experiență care merge până la uitarea de sine, exact ca în cazul marilor cărți sau piese muzicale.

    Acest lucru s-a întâmplat în „The Favourite”, dar nu se întâmplă în „Roma”.

    Filmul este excepțional de bine făcut, meticulos articulat, perfect povestit, actorii joacă ireproșabil, atmosfera este puternică, însă după terminarea filmului rămânem cu o impresie de artificios, construit, prea frumos ca să fie adevărat (Scena culminantă, în care, în magazinul de mobilă, eroinei i se rupe apa la vederea tulburatului tată al copilului ei, cu pistolul îndreptat spre ea, este o capodoperă de telenovelă sud-americană).

    Temându-se de greșeală, în spiritul meșteșugarului hollywoodian, Cuarón, mexicanul, s-a pierdut pe drumul care îl ducea spre capodoperă.

    Nu a avut curajul să-și asume nebunia sau geniul creației…

    Nota autorului:

    Surse foto: IMDb

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.