Oscar Special: Once upon a time… there was Tarantino

    de Lajos Notaros | 14 ianuarie 2020, 11:52 AM | Cultură | Film | Oscar Special | Topic special

    0

    Despre cel de al nouălea film a lui Quentin Tarantino nu ai cum să vorbești neutru, fără patimă, detașat.

    Fiind ultimul cineast incalificabil pe care l-a dat Hollywoodul, ultimul produs al tuturor celor care nu mai există de mult în forma lor pură în Cetatea Îngerilor. Poți să le numești în fel și chip: star system, glamour, dominația studiourilor și a mogulilor, la dolce vita, s-au dus de mult, de fapt nu mai erau nici pe vremea adolescentului care și-a făcut cultura și pasiunea pentru film ca plasator la un cinema pentru adulți, Pussycat Theater, sau într-un magazin de închiriat videocasete (inclusiv pentru adulți).

    Tarantino este un cineast care nu ar avea cum să fie, contrazicând tot pe ce se bazează, reușind imposibilul: să fie el și numai el într-o lume în care totul depinde de alții, în cazul de față de directorii studiourilor care dau banii pentru, având și dreptul de final cut (montaj final), adică gestul care face ca filmul să fie ceea ce este și nu altceva.

    Venind de nicăieri, mai precis de jos de tot, Quentin este ultimul exemplu al realizării visului american în Cetatea Viselor, dovada vie că este posibil în ciuda tuturor impedimentelor, cele nouă filme vorbesc despre și pentru sine, iar Weinstein va trebui să-și cheltuiască miliardele pe avocați în timp ce italiano-americanul cu fața lui Fernandel va rămâne în istorie.

    Fals. Tot ce am spus până acum despre Tarantino e fals. Mai precis este și nu este. Și mai precis ar putea să fie și să nu fie.

    Tarantino este italian doar cu numele, tatăl părăsind familia imediat după nașterea lui Quentin, nume dat după personajul lui Burt Reynolds din „Gunsmoke”, el fiind crescut de mama de origine irlandeză, petrecându-și câțiva ani din copilărie la Knoxville, Tennessee, la bunicii după mamă. Restul la Los Angeles, unde de copil s-a învârtit în lumea filmului, făcând chiar cursuri de actorie, unde s-a întâlnit cu câțiva dintre viitorii săi colaboratori. La 20 de ani scria deja scenarii, dintre care două, „True Romance” și „Natural Born Killers”, au devenit filme de mare succes, repudiate însă de tânărul scenarist.

    Da, povestea e ca un film, unul prost sau bun, depinde de unde privești, depinde de final cut, de montajul final. Exact așa cum se crede că cel de al nouălea poate fi ultimul film al lui. Dar poate să nu fie, în fond oricare film poate să fie ultimul.

    Sau primul, depinde de montajul final.

    Primul a fost „Reservoir Dogs”, considerat de unii cel mai mare film independent al tuturor timpurilor. Da, fiindcă Quentin a început ca independent, reușind din prima să adune în jurul său nume sonore ale Hollywoodului. A urmat „Pulp Fiction”, un film care a definit o epocă, a creat cultul și l-a așezat pe Quentin, la 30 de ani, direct în istoria cinematografiei, acolo unde el se simte bine și de fapt în singurul loc unde este într-adevăr acasă.

    Vor fi de fapt zece. Filme. Așa zice el. Ca cele zece porunci.

    După care se va odihni. Lumea sa cinematografică, desigur, a fost creată din haosul primordial al Hollywoodului, nu mai are ce face până la Judecata de Apoi.

    Privit de aici, cel de al 9-lea film al lui Tarantino este cea de a doua poruncă, fiindcă poruncile se învață  în ordine inversă. Se începe cu cea mai simplă, cea de-a zecea: „Să nu poftești casa aproapelui tău și nici un lucru ce este al lui.” și se termină cu prima și cea mai grea: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău.”

    După cum se știe, a noua din capăt, a doua în ordinea cunoscută, este interzicerea închinării la chipuri cioplite, la false și străine divinități.

    Este îndoielnic dacă Academia va realiza toate astea, fiindcă dacă da, atunci nu are cum să nu dea toate Oscarurile filmului lui Tarantino. „A fost odată la… Hollywood” este un clasic instant, un film despre film, adică despre facerea din nimic la care omul are acces, un film sau mult mai multe filme în film și în filme, un vis despre cum se naște și moare visul, de fapt visul visului și cu asta nu am spus nimic încă.

    Însă nu avem cum să povestim filmul, Tarantino i-a rugat în mod expres pe cei care scriu despre ultimul său film să nu spună nimic despre subiect, fiindcă oricum, orice ar spune ar fi pe lângă subiect, dar le-ar răpi spectatorilor șansa să descopere ei înșiși, fiecare în parte, subiectul. Oricum nu e despre nimic din câte s-au spus, nu este despre hippies, despre crima gangului Manson, uciderea actriței Sharon Tate, proaspătă soție a lui Roman Polanski, nu este nici despre Hollywood și cu atât mai puțin este o scrisoare de dragoste adresată perioadei clasice a fabricii de vise.

    Pot să vă spun însă că eu nu l-am văzut până acum pe DiCaprio atât de identic cu rolul fără să facă niciun efort vizibil, iar pe Pitt de foarte multă vreme nu l-am mai văzut atât de Brad și atât de Pitt.

    Pe urmă ar mai fi Los Angeles-ul, orașul în care nu am fost niciodată, precum majoritatea cititorilor mei, dar despre care am o imagine în minte din cele mai vechi timpuri, tocmai datorită filmelor americane pe care le-am consumat cu nesaț mai ales în frageda pruncie. Da, este orașul din filmul lui Tarantino, exact și fără rest, așa încât nu m-aș mai duce acolo chiar dacă aș avea o nesperată șansă în viitor, să nu stric imaginea care trăiește de atâta vreme în mine și pe care mi-o reconfirmat-o Tarantino.

    Da, nu mă ascund după vorbe: „A fost odată la… Hollywood” este pentru mine filmul anului, chiar al deceniului, poate lua câte premii se dau sau chiar dacă nu va lua niciunul – cam exclus –, și este așa cu atât mai mult cu cât pentru o anumită categorie de cinefili este prea lung, fără un subiect foarte evident și clar, plicticos din aceasta cauză.

    O fi, nu zic, dar exact așa e și viața….

    Nota autorului

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.