Apple TV+ a ieșit mai agresiv în evidență abia în acest an, pe de o parte cu o producție excepțională, dar cu un succes nu tocmai răsunător în ceea ce privește nominalizările la Oscar („The Tragedy of Macbeth”), iar pe de altă parte cu un film mai light, care se adresează unui public larg, acelor nu neapărat cinefili, ci mai degrabă „binge-watchers” de seriale și amatori de filme din plictiseală, perfect identificați prin sloganul „Netflix and chill” – pe care, evident, Apple ar vrea să-i momească pe serviciul său de streaming. Profilul acestora este cunoscut: în mare parte adolescenți mai absenți pe Facebook, dar cu atât mai activi pe Instagram, TikTok sau (după caz) Tinder, respectiv mămici care n-au pierdut niciun sezon „X Factor” și „The Voice”. Garanția succesului este deci un film coming-of-age cu momente muzicale care ung pe suflet orice fan Beyoncé sau Taylor Swift, iar ca filmul să atragă și atenția Academiei, un „Oscar bait” perfect este un subiect care gravitează în jurul unei minorități.

„CODA” – abreviere din Child Of Deaf Adults – este un film educațional în spiritul noului progresism, o temă cu mare priză la Oscaruri, despre inechitate socială (în cazul nostru o familie de surzi, cu excepția protagonistei), precum și despre bine-cunoscutele probleme ale adolescenței: bullying, timiditate, iubire, certuri cu părinții, apoi înțelegere și împăcare – toate acestea însă în proporții moderate, fără drame exagerate. Nu în ultimul rând, la toate acestea se mai adaugă clasicul îndemn pentru urmărirea viselor.

Foto: Twitter

Dincolo de aceste clișee, filmul are și niște plusuri, care se datorează în mare parte actorilor. De tânăra Emilia Jones te atașezi instantaneu, e frumușică și talentată, joacă credibil și are și o voce bună, n-ai ce să-i zici. Este admirabil și faptul că a reușit să învețe limbajul semnelor la perfecție, pentru care a fost nevoită să ia lecții timp de nouă luni.

Filmul este o adaptare după un film francez, „La famille Bélier” (2014), care însă nu a fost primit prea bine de către comunitatea surzilor, din simplul motiv de politically correctness că două dintre personajele principale surde au fost interpretate de actori cu auz. Aici, în „CODA”, Marlee Matlin (mama), Troy Kotsur (tata) și Daniel Durant (fratele) sunt toți trei actori cu deficiențe de auz, actori foarte buni, de altfel.

Deschizătorul de drumuri pentru incluziune socială la Hollywood în rândul celor surzi nu este acest film, totuși. Precedentul a fost creat de filmul „Children of a Lesser God” în 1986, în care Marlee Matlin (mama surdă din „CODA”) a avut un rol principal și a câștigat chiar un Oscar. În schimb, „CODA” este un reminder despre aceste drame personale în mare parte ignorate de către majoritatea dintre noi.

Foto: Filmuforia

Un alt film recent despre lumea surzilor a fost „Sound of Metal” în 2020, în urma căruia actrița surdă Lauren Ridloff a prins și un rol de supereroină în filmul Marvel regizat de Chloé Zhao, „Eternals” (2021), ceea ce poate fi un semnal de bun augur că Hollywoodul a devenit mult mai deschis spre această formă de incluziune socială pe care marșează Academia Americană a Filmului.

O altă actriță tânără care iese în evidență în „CODA” este Amy Forsyth, despre care s-ar putea să mai auzim în perioada următoare, și nu e de lepădat nici mexicanul Eugenio Derbez (iată un alt „Oscar bait”, în treacăt fie vorba), profesorul de canto în film. De altfel, Derbez și-a dublat propria voce pentru versiunea latino-americană (spaniolă) a peliculei.

Regizoarea Siân Heder (pe care o putem considera debutantă la regie, având înainte de „CODA” un singur lungmetraj marca Netflix, „Tallulah”, două scurtmetraje și câteva episoade din anumite seriale) a conturat destul de bine problemele de care se lovesc surzii în America, dar cu toată intenția bună de a pune lumină pe aceste discrepanțe ale societății, filmul se străduiește prea mult să fie cute și, pe alocuri, amuzant. Se pune mare accent pe viața sexuală a celor trei surzi din familie, iar frământările adolescentei Ruby (Emilia Jones) sunt efectiv banalizate, pe drept cuvânt, de altfel, din perspectiva unui adult.

Foto: The Arkansas Democrat-Gazette

De pildă, cea mai proastă scenă este aceea cu cina, în care Ruby se uită în gol cu lehamite, cu o mimică de „fuck my life”, în timp ce fratele mai mare și părinții se distrează cu aplicația Tinder. Prin această scenă (pe lângă altele) se subliniază însă exact elementul narativ care schilodește gravitatea filmului. Dramele acestei familii de surzi, până la urmă, nu sunt drame adevărate, sunt doar greutăți în viață, așa cum oricine poate să aibă. Sigur, în cazul lor, aceste greutăți sunt diferite și sunt din cauza deficienței de auz, dar povestea filmului nu atinge cu nimic un nivel al exasperării.

Sunt sentimente „surde” și superficiale, care orbitează doar în jurul oftărilor adolescentine ale eroinei Ruby. Ea este, cu visele și muzica ei, nu familia surdă, focusul filmului, iar elementul cu care compensează filmul este doar un șantaj emoțional clasic: puterea sensibilizatoare a muzicii de larg consum.

Foto: IMDb

Partea de cântare pe scenă, cu părinții în public, este – practic – singura parte memorabilă în film (e și în trailerul de mai jos), dar în esență, „CODA” este un „feel good movie”, sentiment subliniat încă din primul minut, în care sunt singurele cadre interesante vizual, cu piesa „Something’s Got A Hold On Me” de Etta James, melodia pe care astăzi o asociem automat cu piesa lui Avicii, „Levels”.

Fie că recunoaștem sau nu, latura progresistă și politically correct face de fapt acest film să aibă succes la marile festivaluri și la decernări de premii în acest an, căci în alte circumstanțe, acesta sensibilizează doar publicul casnic de care am pomenit la început.

Finalul e cu happy end, desigur… îmi pare rău că am împușcat surpriza, dar – cum spuneam – este un „feel good movie”, nici nu se putea altfel.

Nota autorului:

Explicația notelor:

Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
1 stea – Prost
2 stele – Slab
3 stele – MEH… treacă-meargă
4 stele – Destul de bun
5 stele – Bun
6 stele – Foarte bun
7 stele – Capodoperă

Mai multe recenzii de film, în rubrica „Oscar Special”