duminicã, 26 mai, 2024

Special Arad Logo

    Oscar Special: „Babylon” sau cum e să nu vezi de copaci pădurea

    de E. Nola | 7 februarie 2023, 12:28 PM | Cultură | Film | Oscar Special | Topic special

    0

    (foto: Paramount Pictures)

    Nominalizat la trei Oscaruri, am zice colaterale: costume, coloană sonoră și design, filmul despre care vom discuta în cele ce urmează are o calitate deosebită pentru orice producție artistică: împarte lumea în pro și contra. Dacă nu ar fi nimic altceva și tot am deveni atenți, în fond, ce poate fi mai interesant decât ceva care împarte lumea în ei și în noi? Asta ca să nu spunem, după Eminescu, în smintiți și în mișei.

    Autorul filmului – scenografie și regie – este Damien Chazelle, un american francez, care prin „La La Land” a devenit cel mai tânăr regizor laureat cu Oscar, obținând premiul la nici 32 de ani. Desigur, a fost așa o lălăială cu filmul acela, musical, Ryan Gosling și filingul american, deci mai că nu se pune. Cu atât mai mult, cu cât Chazelle nu are încă 40 și este abia la cel de al patrulea film de al său, nemaivorbind că celelalte două nepomenite, „Whiplash” și „First Man”, sunt mult peste lalala.

    Cert este că lumea s-a împărțit în două, indiferent că sunt critici profesioniști ori ba, unii extaziați de explozia de imagini și sunete de peste trei ore, alții care tocmai asta îi reproșează: lungimea și subțirimea mesajului și a realizării, în fond să nu se zică nouă că așa era la Hollywood prin anii douăzeci-treizeci ai secolului trecut: numa’ orgii, beții, droguri și sex, că e prea de tot. O fi fost, nu zicem, dar totuși, totul are o limită. Nemaivorbind că filmul este un „flop” la public, nereușind până acum să adune nici jumătate din bugetul cheltuit.

    Ei, în această situație criticul, chiar dacă mai amator așa, trebuie să se decidă de care parte este. I-a plăcut, ori ba, îl consideră un film demn de atenție sau dimpotrivă, ceva la care să nu te duci, decât în cazul în care ai pe acolo, prin întuneric, trei ore, și alte treburi.

    Așadar, cel care vă scrie vă spune că lui i-a plăcut filmul. Lungimea chiar nu a prea contat – mai nou toți au început să facă filme lungi, probabil simțind că se termină și cu filmul în scurt timp – desfășurarea poveștii, da, previzibile, cum să fie tocmai la Hollywood?, punerea în scenă, jocul actorilor fiind de cel mai înalt nivel, chiar dacă, ei da, hai să zicem, într-un stil al noului cinema crescut pe videoclipuri.

    De fapt, crede cel care vă scrie, asta este și problema ambelor părți: cei entuziaști se regăsesc în film în tinerețea și copilăria lor urmărind videoclipuri muzicale la MTV sau aiurea, cei contra tocmai asta îi reproșează lui Chazelle: că a coborât marea artă a filmului la nivelul videoclipurilor muzicale. Mie acest reproș mi se pare nițel cam snobistic, de parcă instrumentele filmului n-ar veni din diferite direcții, unele chiar de joasă speță, în fond, musicalul s-a născut din opereta noastră monarhică și dualistă, nemaivorbind de circ, element central pentru toate filmele comice ale perioadei mute.

    De altfel, tocmai despre aste e vorba în „Babylon”, trecerea de la mut la sonor, criza și tragediile personale declanșate de această schimbare fundamentală în cea de a șaptea artă. Suntem în plină criză, atât economică, cât și a cinematografului, e, parcă, o atmosferă de sfârșit de lume care ne este prezentată însă nu documentaristic, ilustrativ, ci prin floarea ei otrăvită dintotdeauna de la inventarea filmului: industria cinematografică.

    Chazelle nu ilustrează didactic, ci exprimă și insinuează, toate acestea prin recreerea babiloniei hollywoodiene înaintea apariției primului cod de corectitudine politică din lumea noastră mult încercată. Da, se pare că toți trec, indiferent că sunt contra ori tocmai invers, peste vestitul cod al producătorilor americani de filme din 1934, cod care urma să reglementeze cel puțin patruzeci de ani modul în care s-a făcut filmul american: fără erotisme deșănțate, fără realități deranjante, fără acel realism crud și de multe ori contondent care era caracteristic filmelor de dinaintea codului „bunelor maniere” din ’34.

    Astfel, referințe la sex se reduceau la minim, un sărut pe ecran nu avea voie să țină mai mult de trei secunde, tot ce era legat de religie și națiune trebuia să fie decent și aprobativ, nuditatea era efectiv exclusă, fără să mai vorbim de alte cele, foarte reale și umane de altfel, cum ar fi violența sau alte perversiuni. Codul a fost în vigoare din 1934 până în 1968, marcând „epoca de aur” a Hollywoodului, fiind aruncat în aer de revolta tinerilor din occident în jurul anului crucial 1968.

    Dar cu totul nu a trecut niciodată, mai nou fiind înlocuit cu acea vestită corectitudine politică, o preconcepție ipocrită care limitează la fel modul în care artiștii își pot exprima ideile, sentimentele și convingerile.

    Revenind la „Babylon”, eu am vaga impresie că va funcționa ca vinul cel bun: va deveni din ce în ce mai consumat și apreciat odată cu trecerea timpului, atunci când prejudecățile și sensibilitățile de moment dispar și devin ceea ce au fost de la început: simple ipocrizii.

    Atunci vom vedea că, jigniți în mândria lor profesională de cineaști responsabili și serioși, cei de acum din marele juriu nu au considerat că interpretările celor trei personaje de prim plan erau toate de Oscar. Brad Pitt este el și Clark Gable în același timp, realizând o prestație care excelează tocmai prin lipsă de mijloace, Margot Robbie atrage privirile în fiecare scenă în care este prezentă, iar revelația, din nou fără trucuri și artificii, Diego Calva, poate fi noul Brad Pitt sau John Gilbert, eventual Clark Gable, vedetele la care ne duce personajul interpretat de Pitt. Contează de fapt mai puțin, se presupune că personajul interpretat de Margot Robbie aduce cu Clara Bow, însă toate acestea sunt amănunte neimportante dacă te lași dus de val și nu te sperii de explozia de inedit și bizar din filmul lui Chazelle.

    Desigur, nu este un film perfect, nu există filme perfecte, normal, putem identifica și elemente care puteau fi rezolvate mai bine sau mai adecvat, dar, dincolo de polemica care îl înconjoară, filmul lui Chazelle este un film de autor care se bazează din plin pe capacitatea peste medie a celor cu care lucrează, iar prin asta se apropie oarecum de tradiția europeană a filmului de artă.

    Nu degeaba, unii, iconoclaști pro și contra, au pomenit în treacăt de Fellini și de Satyriconul său…

    Nota autorului:

    Nota Oscar Special 6 stele

    Explicația notelor:

    Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
    1 stea – Prost
    2 stele – Slab
    3 stele – MEH… treacă-meargă
    4 stele – Destul de bun
    5 stele – Bun
    6 stele – Foarte bun
    7 stele – Capodoperă

    Mai multe recenzii de film, în rubrica „Oscar Special”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.