Oscar Special (0) Trei panouri din Alabama plantate la Hollywood. Viol, crimă și răzbunarea care întârzie, dar vine negreșit

    de Lajos Notaros | 17 ianuarie 2018, 8:15 AM | Film | Oscar Special | Recomandările editorilor

    0

    Oarecum surprinzător, dar perfect explicabil după valul de răzbunări feminine care bântuie de câteva luni prin Hollywood, filmul Three Billboards outside Ebbing, Missouri al regizorului irlandez Martin McDonagh, aflat la al treilea film al său ca regizor, a fost premiat peste măsură la Globul de Aur, luând globurile pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu, cea mai bună interpretare feminină, respectiv cea mai bună interpretare masculină în rol secundar.

    Dacă ultimele trei premii pot fi discutate, Frances McDormand făcând un rol memorabil, scenariul fiind cel putin interesant, iar Sam Rockwell este la fel de cel puțin interesant în rolul polițistului marcat de propria-i viață, filmul este departe de a fi cel mai bun chiar și în oferta cel mult mediocră a anului trecut.

    Problema este însuși regizorul-scenograf, un irlandez ajuns la Hollywood, via Londra, pe valul pieselor sale mai puțin jucate și a unor prietenii ciudate, printre care cel cu Tom Waits este poate cel mai interesant.

    McDonagh nu este la primul său film, mai mult decăt atât, are un Oscar pentru film scurt, Six-shouter, la care a lucrat scenariul, iar In Bruges este cel mai bun film al său de până acum ca scenarist și regizor, un rafinat thriller european construit pe motive americane.

    Cu alte cuvinte, McDonagh este un scriitor care s-a apucat să regizeze fără să aibă încă la îndemână deprinderile regizorului hollywoodian de film cu adevărat valoros.

    Din această cauză, povestea, de altfel interesantă și inspirată din cele trei panouri cu anunțuri personale de interes comunitar văzute din întâmplare de autorul irlandez la trecerea sa prin Alabama, rămâne în stadiu cam livresc, mai precis teatral, lipsindu-i acea naturalețe care face ca povestea unui film de acest gen să fie acceptată ca ceva rupt din viață.

    Chiar dacă trecem peste invențiile dramatice mult prea vizibile și ne lăsăm furați de atmosfera puternică sau de prestația actorilor – dintre care, ce să fac, eu am fost impresionat cel mai mult de Lucas Hedges în rolul tânărului Robbie, fiul mamei răzbunătoare, oarecum dezamăgit și descumpănit de înverșunarea ei fără motiv -, la sfârșit rămânem cu un puternic iz de artificios, de forțat.

    De altfel, Hedges nu este la primul său rol remarcabil, anul trecut primind o nominalizare pentru Oscar în rol secundar pentru prestația sa alături de Cassey Affleck în Manchester by the Sea. Aștept de pe acum să-l revăd alături de doi actori tineri foarte apreciați, Saoirse Ronan si Timothee Chalamet, în Lady Bird, cu care Three Billboards… va intra aproape la sigur în competiția pentru Oscarurile mai importante.

    Chiar dacă, din punctul meu de vedere, cam forțat, așa cum este întreaga poveste.

    Acest caracter artificios decurge direct din scenariu: conflictul aiurea dintre mama pusă pe răzbunare pentru violarea și uciderea fiicei sale și poliția locală, mai precis șeful acesteia, șeriful înterpretat în nota-i cunoscută de Woody Harrelson.

    Reproșul mamei agresiv revendicatoare este că șeriful nu face destul pentru descoperirea vinovatului, acesta, aflat în fază terminală de cancer, nereușind să o convingă sub nicio formă de faptul că există situații când prinderea făptașului nu depinde doar de bunăvoința și hotărârea poliției.

    Șeriful lui Harrelson este chiar patetic în încercarea sa de a trece cu bunăvoință și umor peste căpoșenia personajului interpretat – din nou în nota cunoscută, nimic deosebit – de Frances McDormand, faptul că nu devine perfect caraghios în acest rol ingrat i se datorează înainte de toate actorului texan, cunoscut pentru firescul cu care interpretează personaje dure sau chiar patetice.

    Până la urmă ne alegem, așadar, cu un film consumabil și interesant, dar care rămâne undeva la jumătatea drumului dintre intențiile nobile ale realizatorilor – înainte de toate McDonagh, care este și producător – și realizarea care se îneacă cu câtiva centimetri înainte să ajungă la mal.

    Povestea are ceva din caracterul bizar si oarecum feeric al legendelor irlandeze, nereușind însă să se transforme într-un story american puternic chiar dacă are momente puternice si foarte americane.

    Cum am pomenit mai sus de personajul jucat de Lucas Hedges, mai este un alt personaj, interpretat de Sam Rockwell – cel laureat cu un Glob pentru aceasta performanță, polițistul cel tulburat care în happy-endul final forțat de asemenea va face echipă cu mama pusă pe răzbunare -, care sintetizează oarecum problemele filmului.

    Amândoi sunt în criză de identitate, fiul pentru că este copleșit de înverșunarea mamei, polițistul pentru că nu reușește să facă diferența dintre pornirile sale personale și datoriile sale ca om al legii.

    Cam la fel cu autorul-regizor-producător McDonagh, cel care nu reușește nicicum să-și armonizeze multiplele sale determinații: de irlandez propășit la Hollywood, de autor dramatic care se pune să-și regizeze propriile texte, de artist european care trebuie să-și producă și să-și reproducă opera în condițiile mercantilismului american.

    Nota autorului:

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad