joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Organizatorii Untold și Neversea, nemulțumiți de măsurile Guvernului: „Nu sunt șanse să fie organizate în această vară”

    de Special Arad | 16 mai 2021, 9:40 AM | Muzică | Naţional

    0

    Directorul de comunicare Untold şi Neversea, Edy Chereji, a precizat că măsurile de relaxare luate de autorităţi nu se pot aplica la cele două festivaluri muzicale, referindu-se mai ales la normele de distanțare. Acesta nu crede că sunt șanse ca acele două evenimente să fie organizate în această vară, relatează Mediafax.
    „Noi am propus un set de norme care, odată aplicate, am transforma evenimentele în cele mai sigure locuri”, a afirmat Chereji. Organizatorii Untold și Neversea au propus autorităților ca participanții să fie testați anti-COVID-19 înainte de intrarea în arenă. Chereji spune că prin măsurile luate, autorităţile au reuşit să compromită şi luna iunie, şi luna iulie în ceea ce priveşte organizarea de evenimente. Acesta spune că normele propuse nu pot fi luate în calcul, nu pot fi respectate de nicio persoană care îşi doreşte să organizeze evenimente. „Sper că autorităţile vor reveni asupra acestor norme, cu atât mai mult cu cât premierul României promitea că se va implica şi că vom avea o vară cu evenimente şi festivaluri. Noi nu renunţăm, facem tot ce ţine de noi, dar sperăm ca şi dumnealui să-şi ţină promisiunea pe care a făcut-o”, a precizat directorul de comunicare Untold şi Neversea.

    Organizarea în aer liber a spectacolelor, festivalurilor, concertelor sau altor evenimente publice sau private este permisă numai cu cel mult 500 de spectatori cu respectarea a 2 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă numai pentru persoanele care sunt vaccinate, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau antigen rapid nu mai vechi de 72 de ore.

    Vezi aici toate măsurile adoptate de Guvern!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.