sâmbãtã, 20 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Orele de liniște la bloc pot diferi de cele stabilite prin lege

    de - | 30 ianuarie 2020, 1:07 PM | Naţional

    1

    Din momentul apariției noului model de document, respectiv din februarie 2019, regulamentul de bloc dă posibilitatea asociațiilor de proprietari să prelungească intervalele în care liniștea locatarilor nu trebuie tulburată. Totuși, cei ce-și deranjează vecinii pot fi sancționați chiar dacă fac asta și în afara orelor de liniște legale sau a celor suplimenare, stabilite prin regulament.

    Spre sfârșitul lui 2018, prin apariția Legii nr. 196/2018, cadrul legislativ al asociațiilor de proprietari a fost schimbat, ulterior fiind publicat și un nou model al documentului care stabilește normele și regulile traiului la bloc și ale cărui prevederi trebuie respectate nu doar de către toți locatarii din imobil, ci și de către vizitatori, adică al regulamentului de bloc.

    Printre altele, noul regulament de bloc, document care ar trebui să existe, din septembrie 2019, în fiecare bloc, dă posibilitatea asociațiilor să stabilească și alte ore de liniște decât cele prevăzute de lege. Astfel, după cum este prevăzut chiar în modelul regulamentului de bloc, asociația de proprietari “poate stabili extinderea sau nu a intervalului orar prevăzut de legislația în vigoare în care este interzisă tulburarea liniștii proprietarilor/ locatarilor din condominiu”.

    Decizia de a prelungi perioadele de liniște se poate lua doar în cadrul adunărilor generale ale proprietarilor. Așa cum scrie în Legea nr. 196/2018, acestea sunt alcătuite din toți proprietarii membri ai asociației de proprietari.

    După cum stabilește Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publiceperioadele de liniște sunt cuprinse între 22:00-8:00 și 13:00-14:00. Astfel, dacă tulbură liniștea vecinilor în aceste intervale, cei vinovați pot fi sancționați de polițiști cu amenzi cuprinse între 500 și 1.500 de lei.

    Mai multe detalii pe avocatnet.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. legea 61/91
      este depasita si este nevoie de aplicarea legii aprobate in senatul rodar care zace undeva in sertarele parlamentului.
      se are mai mare grija de animale ….sa nu fie saracele stresate , dar se uita de grija fata de om….

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.