Ordinul privind decontarea compensărilor, publicat în Monitorul Oficial





Ordinul comun care stabileşte modul de decontare a sumelor acordate de stat către furnizorii de electricitate şi gaze pentru compensarea facturilor a fost publicat în Monitorul Oficial, a anunţat miercuri ministrul Energiei, Virgil Popescu, citat de Digi24.
„Aproximativ 90% din populaţia României beneficiază în prezent de această schemă. Mai mult chiar, începând cu data de 1 februarie până la sfârşitul lunii martie beneficiază de schema de compensare toţi consumatorii noncasnici cu excepţia marilor consumatori de energie”, a precizat Virgil Popescu într-o postare pe Facebook.
Sumele rezultate din aplicarea schemei de compensare pentru clienţii finali se comunică de către furnizori Ministerului Energiei în termen de 15 zile de la încheierea lunii calendaristice, pentru care se solicită decontarea sumelor compensate şi evidenţiate în facturile emise de furnizor atât pentru consumul aferent lunii calendaristice, cât şi pentru orice regularizări realizate potrivit legii evidenţiate în facturile emise de furnizor, aferente perioadei de aplicare a ordonanţei de urgenţă în vederea decontării lunare a acestora, se mai arată în postarea ministrului.
Citește continuarea pe Digi24.ro
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)