Orban ar fi hotărât când se pot deschide terasele și restaurantele





Reprezentanții HoReCa au avut astăzi o întâlnire cu premierul României, Ludovic Orban, iar după discuțiile purtate, acesta ar fi căzut de acord cu privire la datele în care se vor putea deschide terasele și restaurantele.
Terasele vor fi deschise la 1 iunie, iar pe 15 iunie va fi deschis sezonul estival, odată cu restaurantele, hotelurile fiind deja în funcțiune, a declarat pentru Profit.ro Dragoș Petrescu, președintele HORA (asociația restaurantelor din România), prezent astăzi la discuțiile dintre premierul Orban și reprezentanții HoReCa.
Petrescu a precizat că acest calendar a fost agreat cu Guvernul în discuția de astăzi, 18 mai. Practic, însă, turiștii pot veni în stațiuni și se pot caza în hoteluri începând cu data de 1 iunie.
Astfel, pe 1 iunie vor fi deschise terasele în aer liber, iar din două în două săptămâni va fi deschis gradual restul restaurantelor, respectiv mai întâi 50% din interior, iar apoi integral și în interior.
Citește mai mult pe profit.ro
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)