joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Orașul Salonta devine stațiune turistică de interes local

    de Special Arad | 22 martie 2021, 8:10 AM | Regional

    1

    Guvernul a completat lista staţiunilor turistice de interes local cu încă cinci localităţi, printre care și o localitate foarte apropiată de județul Arad, Salonta.

    Decizia a fost luată în şedinţa de Guvern de vineri şi mai vizează comunele Frumosu şi Mălini (judeţul Suceava) şi zona de agrement Băile Figa – oraşul Beclean (judeţ Bistriţa-Năsăud), dar și o altă localitate bihoreană, Săcuieni.
    În prezent, în România sunt atestate 52 de staţiuni turistice de interes naţional şi 95 de interes local.
    În fundamentarea Hotărârii de Guvern, se arată că municipiul Salonta, atestat documentar din anul 1332, are mai multe obiective turistice accesibile, iar cel mai important este Turnul Ciunt.

    „Pentru a dezvolta turismul, în ultimii ani, Primăria oraşului Salonta a iniţiat mai multe proiecte de dezvoltare, pentru ca obiectivele turistice să devină mai accesibile. S-a creat o rută turistică, care ajută cu indicatoare pe cei care doresc să viziteze obiectivele turistice ale oraşului. Pornind de la harta aşezată în faţa bisericii reformate, putem vizita casa natală a lui Zilahy Lajos, sau a lui Sinka István, continuând drumul urmează Casa memorială Arany János, după care casa natală a lui Kulin György, Turnul Ciunt, Parcul central şi cel cu statui (statuile lui Avram Iancu, Teodor Neş, Bocskai István, Kossuth Lajos, Arany János, Sinka István, Zilahy Lajos, Kiss István şi Kulin György). În anul 2012 a fost inaugurată Casa Ţăranului Român din iniţiativa localnicilor ereditari din zona Beiuşului”, se arată în document.

    Totodată, a contat faptul că Salonta are un subsol bogat în apă minerală şi geotermală, aşa că poate să-şi dezvolte o reţea turistică de sănătate.

    De altfel, Primăria municipiului Salonta a anunţat că va folosi acest statut pentru a accesa fonduri europene pentru construirea unui ştrand termal nou.
    Sursa: ebihoreanul.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.