vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Dăm ceasul înainte. Când va trece România la ora de vară

    de - | 19 martie 2023, 4:19 PM | Naţional

    0

    România va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 25 martie, spre duminică, 26 martie. Ceasul se va da cu o oră înainte, iar ora 03:00 va deveni ora 04:00, ceea ce înseamnă că duminica viitoare va fi cea mai scurtă zi din 2023, scrie HotNews.

    Parlamentul European a recomandat renunţarea la sistemul cu ora de iarnă şi ora de vară, statele membre UE fiind puse să aleagă dacă doresc să folosească permanent ora de vară sau de iarnă. Până acum nu a existat nicio obligativitate în acest sens, iar România nu a renunțat la schimbarea orelor.

    Ora de vară are ca scop folosirea luminii naturale cât mai mult timp, astfel încât oamenii să economisească energia electrică.

    În perioada orei de vară, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore (faţă de două ore, cât este la ora de iarnă).

    Echinocţiul de primăvară, adică Primăvara astronomică, marchează momentul din an când ziua va fi egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ, iar anul acesta fenomenul va avea loc luni, 20 martie.

    Echinocţiul marchează momentul în care Soarele, în mişcarea sa anuală, trece prin punctul de intersecţie a eclipticii cu Ecuatorul ceresc.

    După echinocţiu, durata zilei va continua să crească, iar cea a nopţii să scadă, până la data de 21 iunie, când se va încheia primăvara astronomică, la solstiţiul de vară.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.