On the Edge a arătat că „Aradul are atitudine” la zilele orașului (Foto+Video)





Ultimii ani au pus o mantie a uitării peste orașul nostru în ceea ce privește muzica rock. Din păcate, în ultima vreme, acest stil muzical e din ce în ce mai puțin prezent în topurile preferințelor arădenilor, cel puțin în rândul celor tineri. Și dacă nu ar mai fi câte un concert underground prin cluburi, ai tinde să crezi că destinul rockului e acela de „exponat de muzeu”.
Dar, iată că, din când în când, gusturile populației ne iau prin surprindere și se mai întâmplă „minuni”.
Așa s-a întâmplat sâmbătă seara, la Zilele Aradului – un eveniment cu target 100% „mainstream”, direct în „buricul târgului”. Pe bulevardul Revoluției, din difuzoare au „țâșnit” melodii rock vestite, ce au amintit că epoca de aur a stilului nu a murit încă.
Formația „On the Edge” a reușit să strângă un public numeros la concertul pe care l-a susținut pe scena în aer liber, în fața hotelului Continental. Și nu doar că a strâns oameni în jur, dar, prin talentul de a comunica cu publicul, a reușit să-i facă să-și dea drumul inhibițiilor și să simtă muzica la superlativ. Arădenii au cântat, au ovaționat, au bătut din palme și au dat din cap pe piesele celebre ale unor formații precum Metallica sau Phoenix.
Așa că, felicitări On the Edge, ați demonstrat că Aradul can still rock! 🙂
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)