Obama îl acuză pe Trump că a instaurat un regim al fricii la Casa Albă. „Nu este normal, este radical”. Reacția lui Trump: „M-a adormit”





Barack Obama, fostul președinte al SUA, a lansat un atac fără precedent asupra lui Donald Trump. Acesta îl acuză pe actualul președinte al SUA că a instaurat un regim al fricii la Casa Albă, scrie EVZ.ro. Discursul a avut loc la Universitatea din Illinos, unde a primit un premiu pentru etică în guvernare.
Obama nu prea a criticat în mod oficial, până acum, președinția lui Donald Trump, considerând că trebuie să-i dea teren succesorului său, însă de data aceasta a prefigurat temele pe care urmează să le abordeze în campania pentru Partidul Democrat de dinaintea alegerilor de la jumătatea mandatului, pe care le consideră cele mai importante alegeri de care își poate aduce aminte.
„Făcând apel la spiritul de trib, la frică, întorcând un grup contra celuilalt, spunând oamenilor că ar fi restabilită ordinea dacă n-ar fi cei care nu arată ca noi sau cei care nu sună ca noi sau care nu se roagă ca noi – este o carte veche. Nu a început cu Donald Trump. El este un simptom, nu este cauza”, a declarat Obama, conform The Guardian.
„Trump doar profită de resentimentele populaţiei faţă de politicieni. Atunci când există un gol în democraţia noastră, atunci când nu votăm, când luăm de-a gata drepturile şi libertăţile noastre, atunci vine la putere politica fricii”, a adăugat fostul președinte american.
Obama a ridicat întrebarea în fața studenților: „Ce s-a întâmplat cu Partidul Republican? Nu este conservator, cu siguranţă nu este normal – este radical. În ultimele decade, o politică bazată pe ură, diviziune şi paranoia şi-a găsit casa, din păcate, în Partidul Republican”.
„Ar trebui să luăm atitudine în faţa discriminării şi cu siguranţă ar trebui să luăm atitudine în mod clar şi fără echivoc în faţa simpatizanţilor nazişti. Cât de greu poate să fie să spui că naziştii sunt răi?”, a adăugat Obama, făcând referire la faptul că Trump a declarat că „ambele tabere sunt de vină” atunci când au existat ciocniri între neo-nazişti şi contra-manifestanţi anul trecut în Charlottesville.
Donald Trump a declarat că a început să urmărească discursul lui Obama, dar a „adormit”.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)