marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    O seară dedicată feminității în curtea Liceului Pedagogic „Dimitrie Țichindeal”

    de Special Arad | 11 septembrie 2018, 12:05 PM | Cultură | Film

    0

    captură video (foto: cinemapolitica.org)

    Cea de a cincea ediție KineDok din acest an schimbă locația și se mută în curtea Liceului Pedagogic „Dimitrie Țichindeal”, unde se anunță o seară dedicată feminității. Documentarul „Moon Inside You” pornește de la subiectul tabu al menstruației și deschide o discuție despre ce înseamnă să fii femeie și cum e percepută aceasta în societatea și cultura contemporană.

    Filmul va fi proiectat miercuri seara (12 septembrie), de la ora 20:30, cu subtitrare în limba română.

    Sinopsis:
    Diana nu este singura pentru care ciclul menstrual nu este deloc distractiv. Dureri de cap, greață, depresie – de ce este acceptat pe scară largă faptul că femeile din întreaga lume ar trebui să se simtă atât de groaznic în mod regulat? Și de ce subiectul nu este încă discutat în mod deschis? Cu un acut simț al perspectivei, umorului și autoironiei, Diana merge in căutarea răspunsurilor. Cele mai variate teorii propuse de antropologi, psihologi, jurnaliști, ginecologi si profesori de dans din buric sunt intercalate cu clipuri animate și filme educative vechi. Punctul de legătură al acestor informații este Dominika, în vârstă de 11 ani, care ține publicul la curent cu iminenta menstruație, ridicând tot felul de întrebări. De ce este folosit lichid albastru în reclamele pentru șervețelele sanitare? Este pilula folosită pentru a regla ritmul corpului nostru cu cel al unei societăți dominate de bărbați? De ce sângerăm, când în natură, sângele este sinonim cu moartea? Căutarea Dianei îi aduce o ințelegere și o apreciere mai profundă corpului ei și a stărilor ei emoționale.

    Premii și festivaluri:
    · Circle frame Awards Ceremony la Festivalul de Film Gotham, New York (2009) – Mențiunea Specială a Juriului
    · Festivalul International de Film Chicago (2009) – Nominalizat pentru Cel Mai Bun Documentar
    · Festivalul Internațional de Film Montenegro (2010) – Marele Premiu

    KineDok este un program de distribuție alternativă de film documentar care își propune să completeze distribuția clasică și să aducă filmul documentar mai aproape de public. Inițiat în 2015 de Institutul de Film Documentar din Republica Cehă împreună cu parteneri din 4 țări, KineDok se află în continuă extindere, în 2018 programul având loc în 8 țări: Cehia, Slovacia, Croația, Ungaria, România, Polonia, Norvegia și Bulgaria. În cadrul celei de-a patra ediții, 16 documentare produse în țările participante, vor fi proiectate în peste 20 de spații neconvenționale din țară.

    KineDok este un proiect coordonat în România de One World Romania şi realizat în Arad de CitiZenit.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.