O mașină a Poliției locale a intrat în coliziune cu mașina unui belgian. Polițiștii au fost transportați la spital





În după-amiaza zilei de 12 iulie, în jurul orei 14,35, a avut loc un accident, pe strada Cocorilor din municipiu.
Un autoturism condus de un cetățean belgian de 35 de ani, care se deplasa pe Strada Cocorilor, sens de mers P-ța UTA – str. Dr. Aurel Ardelean (fosta Pădurii), a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din Arad, informează Inspectoratul de Poliție Județean.
În urma impactului, șoferul și pasagerul celui de-al doilea autoturism au fost transportați la spital, în vederea evaluării stării lor. Cei doi bărbați sunt polițiști locali, aflați în serviciu.
Testarea cu aparatul alcooltest a conducătorilor auto a relevat faptul că nici unul nu consumase alcool.
Polițiștii IPJ continuă cercetarea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?