O.M., un urmărit internaţional căutat de autorităţile olandeze, depistat la P.T.F. Curtici





Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Curtici au depistat un bărbat căutat de autorităţile olandeze pentru executarea unei pedepse privative de libertate de patru ani pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În această dimineață, în jurul orei 04:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră cetăţeanul român O.M., în vârstă de 48 de ani, care s-a legitimat cu un titlu de călătorie eliberat de Ambasada României la Viena.
În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile olandeze, în urmă cu câteva zile, un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Acesta era căutat în vederea executării unei pedepse privative de libertate de patru ani.
Persoana în cauză a fost predată unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
Comentariile portalului
== POL DE FRONTIERA FACE CONFISCARI DOAR CAND SUNT POLITZAII ADEVARATZI LANGA EI . == ALTFEL .. KEIN PROBLEM
Turul doi înainte, cu domnul Bolojan premier.
Daca mai traia Teo Morar se facea drum pavat cu marmura pana la pensiunile lui de la 3insule....