marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Update O fostă angajată a Primăriei Arad, reținută de DNA pentru trafic de influență. Lua bani în schimbul „relațiilor” cu persoane din conducerea CJ și cu un europarlamentar

    de Alin Olteanu | 7 februarie 2023, 9:35 AM | Administraţie | Știri Arad

    2

    Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 6 februarie 2023, a unei suspecte, pentru comiterea a opt infracțiuni de trafic de influență.

    Din informațiile pe care le deținem, este vorba de o fostă angajată (până în 2019) la Primăria Municipiului Arad.

    În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

    În perioada 2019 – 2023, suspecta ar fi pretins de la o persoană, martor în cauză, suma totală de 94.500 euro din care ar fi primit 64.500 euro lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor persoane din conducerea Consiliului Județean Arad, din conducerea unor unități sanitare și asupra unui europarlamentar și că-i va determina pe aceștia să faciliteze:
    – angajarea martorului pe un post de contabil în cadrul unei unități spitalicești,
    – angajarea unor prieteni sau rude ale aceleiași persoane în cadrul unor spitale sau în cadrul Penitenciarului Arad,
    – obținerea a două finanțări din fonduri europene pentru familia martorului.

    A fost prinsă în flagrant

    În contextul menționat mai sus, la data de 06 februarie 2023, suspecta ar fi fost surprinsă în flagrant de către procurorii anticorupție după ce ar fi primit de la martor suma de 5.000 euro, reprezentând cea de-a doua tranșă de bani pretinsă pentru angajarea unei persoane pe un post de asistent medical în cadrul unui spital.

    Suspectei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

    La data de 07 februarie 2023, suspecta urmează să fie prezentată Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

    În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

    Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

    UPDATE 2

    Teodora Ciunta este fosta angajată a Primăriei Arad, reținută de procurorii DNA. Detalii, AICI.

     

    Citește și: Poziția oficială a Primăriei și Consiliului Județean Arad față de reținerea Teodorei Ciuntea de către procurorii DNA

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.