O Dreaptă caută președinte! STOP. A găsit! Ce-i drept, vopsit, dar a găsit!

Toți oamenii de dreapta din Arad se pregătesc să se înscrie în Partidul Mișcarea Populară! Este o revoluție cum nu s-a mai văzut în Arad, depășind-o chiar și pe cea din 1989. Partidul condus de Elena Udrea și Traian Băsescu trebuie să tipărească mii de carnete de partid și să comande mii de coli de hârtie, pe care să completeze datele noilor membri. Mii de simpatizanți se pregătesc să ajute PMP în alegeri fiind convinși că doctrina de dreapta este singura care le poate oferi binele de mai târziu… Oamenii de afaceri își fac planurile de viitor astfel încât să pună deoparte niște bănuți, să dea bine la noua formațiune politică, în fața noilor lideri…
Ceilalți șefi de partide din Arad tremură, singurul lor gând fiind să se pună bine cu viitorii conducători ai județului, cei din PMP. Se pregătesc alianțe…
Ei bine, probabil că acestea sunt visele din capul noului președinte al Partidului Mișcarea Populară Arad, găsit după îndelungi căutări și numit pe bază de doctrină de partid „solidă”. Socialistul Florin Remețan, cel ce deunăzi umbla cu fanfarele prin oraș (chiar de 1 mai) și preamărea STÂNGA în calitate de președinte PS și PSD, a fost găsit – probabil la mica publicitate – de oamenii de DREAPTA din Arad (sau cine știe?) și pus președinte la PMP Arad!
Vă vine să credeți? Nici nouă! Și de aceea n-am vrut să publicăm această informație ca pe o informație seacă.
Dealtfel, singurul aspect important – în fapt, un scenariu – a acestei numiri surprinzătoare și contra naturii, e acela că Mircea Geoană (bun prieten cu Florin Remețan) ar putea candida la președinția României din partea Partidului Mișcarea Populară. Sau a întregii DREPTE, mai știi?! Asta ca să nu mai existe în România dreapta sau stânga!
P.S. Fotografia nu este un trucaj și vorbește de la sine…
UPDATE
Pe blogul construit pentru campania electorală din 2008, Florin Remețan („Remețan te ascultă”), neactualizat de mult timp, aflăm valorile după care se ghida noul președinte al PMP Arad. Iată-le, expuse chiar de el însuși:
„Idealul său (Florin Remețan) este acela de a se pune în slujba celor pe care-i iubește și-i stimează cel mai mult: ARĂDENII și, iată de ce, alege valorile social-democratice. European prin concepție, român prin naștere, social-democrat prin convingere, Florin a decis în 2007 că a venit vremea ca județul Arad să devină un spațiu european nu numai prin denumire dar și prin calitatea vieții arădenilor. (…)”
Comentariile portalului
Na asta chiar ca e din toate punctele de vedere e o tampenie scrisa se amesteca totul a fost o finala bine organizat, ptr.cei neutrii chiar a fost o (...)
Am făcut armată în Cetatea Aradului și consider că este păcat să nu fie introdusă în circuitul turismului. Arădeni ar avea de câștigat, este adevărat (...)
Cu f. mulți ani în urmă s-a vorbit ca pe lângă Sala Polivalentă și Bazinul Delfinul se construiește un HOTEL SPORTIV. Nimic mai normal. Totul ptr. tineretul, (...)