O doză de normalitate pentru Arad. Locotenent-colonelul Gigi Pleșca va deveni noul șef al Centrului Operațional al ISU Arad
Unul din cei mai apreciați (foști) purtători de cuvânt ai unei instituții din Arad, locotenent-colonel George Pleșca, este pe punctul de a fi numit șef al Centrului Operațional din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș”.
Acesta, alături de alți doi candidați, și-a depus dosarul la concursul desfășurat în luna noiembrie anul trecut, trecând și de proba interviului având nota cea mai mare, după ce unul din cei trei candidați nu s-a prezentat la ultima probă.
Cea mai cunoscută față a ISU Arad de zece ani încoace a fost înaintat în grad la termen, chiar de ziua lui în 2021, locul acestuia fiind câștigat, prin concurs, de sergent major Ioana Ruxandra Klein, actualmente purtător de cuvânt al instituției mai sus amintite.
În organigramă, acesta va ocupa cea de-a patra funcție, după cea de inspector șef, prim adjunct și adjunct, urmând a fi numit, cel mai probabil la data de 1 februarie. Locotenent-colonelul George Pleșca a lucrat la centrul operațional timp de 7 ani, iar data de 1 februarie marchează și trei ani de când acesta este locțiitorul comandantului detașamentului Arad. Functia este una propozabilă și ține strict de partea operativă, un lucru care i se potrivește ca o mănușă lui Gigi Pleșca. Îi urăm succes în activitate!
Citește și: Zece ani de… zece! Gigi, onoarea a fost de partea noastră













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)