sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    O brigadă românească, condusă de arădeanul Ovidiu Hațegan, va arbitra la Campionatul Mondial al Cluburilor 2019

    de Andrei Fuliaș | 11 decembrie 2019, 10:45 PM | Sport | Topic special

    0

    Sebastian Gheorghe, Ovidiu Hațegan și Octavian Șovre(foto: Facebook/Ovidiu Hațegan & UEFA.com)

    Campionatul Mondial al Cluburilor 2019 a început astăzi, 11 decembrie, la Doha (Qatar), cu meciul dintre formația locală Al-Sadd, antrenată de Xavi, și Hienghène Sport, echipă din Noua Caledonie. Partida a fost câștigată de Al-Sadd cu scorul de 3-1.

    Campionatul Mondial al Cluburilor (FIFA Club World Cup) este o competiție înființată în anul 2000 și se dispută an de an între câștigătoarele celor mai importante competiții de fotbal de pe fiecare continent, lista fiind completată de către campioana ligii naționale a țării care găzduiește competiția.

    Astfel, la ediția din acest an sunt următoarele participante:

    • Al-Sadd – campioana țării gazdă
    • Hienghène Sport – câștigătoarea Ligii Campionilor OFC (Oceania)
    • CF Monterrey – câștigătoarea Ligii Campionilor CONCACAF (America de Nord, America Centrală și Caraibe)
    • Esperance de Tunis – câștigătoarea Ligii Campionilor CAF (Africa)
    • Al-Hilal – câștigătoarea Ligii Campionilor AFC (Asia)
    • Flamengo – câștigătoarea Copa Libertadores CONMEBOL (America de Sud)
    • Liverpool – câștigătoarea Ligii Campionilor UEFA (Europa)

    Meciul dintre Al-Sadd și Hienghène Sport a contat pentru play-off-ul sferturilor de finală, astfel că echipa condusă de Xavi s-a calificat în sferturile de finală, unde se vor regăsi și Monterrey, Esperance de Tunis și Al-Hilal. Flamengo și Liverpool vor accede în competiție abia în faza semifinalelor.

    Pe 14 decembrie vor avea loc meciurile din sferturi, unde se vor înfrunta Al-Sadd cu CF Monterrey, respectiv Al-Hilal cu Esperance de Tunis. Câștigătoarea dintre Al-Sadd și CF Monterrey o va întâlni pe Liverpool, pe 18 decembrie, în vreme ce câștigătoarea dintre Al-Hilal și Esperance de Tunis va da piept cu Flamengo pe 17 decembrie. Finala se va disputa pe 21 decembrie, tot în aceeași zi având loc și partida pentru stabilirea locului trei, numită și „finala mică”.

    Un arădean, prezent la Mondialul Cluburilor

    Ca și în cazul echipelor de fotbal, arbitri care vor oficia meciurile de la Campionatul Mondial al Cluburilor 2019 vin de pe continente diferite. Cu excepția Oceaniei, fiecare continent și-a desemnat câte o brigadă care va arbitra meciuri la această competiție. În cazul forului European (UEFA), brigada va fi condusă de arădeanul Ovidiu Hațegan, avându-i ca asistenți pe românii Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe, iar în camera VAR vor fi spaniolul Juan Martinez și francezul Benoit Millot.

    Am putea spune astfel că prestațiile brigăzii conduse de Ovidiu Hațegan în Liga Campionilor și Europa League i-a mulțumit pe șefii UEFA, din moment ce aceștia au fost aleși să reprezinte forul bătrânului continent la această competiție importantă.

    De menționat ar fi că Hațegan, Șovre și Gheorghe nu sunt singurii români care vor fi prezenți la Campionatul Mondial al Cluburilor. Fostul selecționer Răzvan Lucescu va fi prezent și el, acesta aflându-se pe banca celor de la Al-Hilal, echipă cu care a câștigat de curând Liga Campionilor Asiei.

    Brigăzile care vor oficia meciurile de la Campionatul Mondial al Cluburilor 2019:

    arbitrcampmondclub

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.