O bibliotecă românească, votată ca a II-a cea mai frumoasă din lume!





Biblioteca Universităţii Tehnice din Iaşi a fost desemnată a doua cea mai frumoasă bibliotecă din lume, clasamentul rezultând în urma unui sondaj realizat de portalul boredpanda.com.
O bibliotecă puţin cunoscută din România este considerată printre cele mai frumoase din lume. Cel puţin aceasta este opinia multora dintre vizitatorii portaluluiboredpanda.com care are de nouă zile un sondaj online. Peste 400.000 de utilizatori au analizat până acum propunerile site-ului specializat în găsirea şi promovarea de imagini inedite din lume, relatează onlinereport.ro
În acest moment, Biblioteca Universităţii “Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) este pe locul 2 în preferinţele utilizatorilor, o poziţie onorantă în condiţiile în care printre “competitori” se numără capodopere arhitecturale precum Biblioteca Colegiului Trinity din Dublin, Biblioteca Regală Portugheză de la Rio de Janeiro, Biblioteca Mănăstirii Admont, realizată în stilul barocului târziu, Biblioteca Naţională din Praga, Biblioteca Naţională a Franţei sau Biblioteca Congresului Statelor Unite de la Washington.
Biblioteca din Iaşi a fost înfiinţată la începutul anului 1948, în noul corp al Palatului Universităţii, actualul sediu al Universităţii “Al. Ioan Cuza” din Iaşi. Extinderea palatului a fost proiectată de I.G. Pompilian în acelaşi stil eclectic ca şi Palatul iniţial, notează adevarul.ro.
Comentariile portalului
După cum reiese și din comentarii, Aradul e un fel de Timișoara de mâna a treia (nici măcar de mâna a doua) cam la toate capitolele. (...)
Pai si unde e aplicatia EPIDS??? Suntem in iulie deja, ea nu exista ...
== BATE CAMPII EX-OSPATARUL DE PECICA -- VICELE ESTE ALES DIN RANDUL CONSILIERILOR DE CATRE CONSILIERI -- NU ESTE ALES PRIN VOT POPULAR . = E SIMPLU DAR EX OSPATARUL NU PRICEPE -- (...)