O bătrână din Arad a pierdut în instanță apartamentul promis nepoatei
Curtea de Apel Timişoara a emis recent sentinţa finală într-un dosar civil în care o bătrână din Arad a deschis proces pentru anularea unui contract prin care, în schimbul întreţinerii, i-a donat apartamentul său unei nepoate din partea soţului.
Judecătorii au emis sentinţa finală într-un dosar civil interesant. Concret, rămasă singură şi fără urmaşi, o bătrână s-a „predat” unei nepoate din partea soţului, căreia i-a donat apartamentul, menţinându-şi dreptul de folosinţă a locuinţei. Nemulţumită că nepoata căreia i-a donat apartamentul nu i-a fost suficient de recunoscătoare, bătrâna a cerut în instanţă revocarea contractului de donaţie a apartamentului.
În acţiunea din instanţă, bătrâna a arătat că nepoata „a avut grija de ea din punct de vedere moral, vizitându-o în locuinţa şi s-au înţeles bine, ea neavând nevoie să fie ajutată material, la menaj şi curăţenie pentru că se gospodărea singură din pensia sa”. Problemele au apărut în 2012 – 2013, când bătrâna s-a îmbolnăvit, a fost nevoie să fie operată şi, susţine bătrâna, „cu toate că nepoata ştia de intervenţia medicală nu a căutat-o la spital în scopul să se intereseze de evoluţia stări sale medicale şi întrucât era neputincioasă a fost ajutată cu grijă prin prezenţă şi intervenţie, cu mâncare şi alimente o de o cunoştinţa căreia cu mult timp înainte i-a botezat fetiţa”.
Bătrâna s-a mai plâns judecătorilor că la o lună după operaţie a paralizat, iar nepoata ei a dus-o într-un centru de îngrijire a bătrânilor şi „ pe perioada internări sale a fost vizitată foarte rar de pârâtă şi atunci în grabă şi fără ca să primească din partea acesteia un sprijin moral, sufletesc sau material”. Bătrâna s-a plâns inclusive că i-a cerut nepoatei sale o sticlă de apă minerală în valoare de doi lei, iar aceasta i-a spus că nu are bani.
Citește mai multe detalii aici


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)