O asistentă de la Spitalul Județean s-a aruncat de la etajul șase. Femeia este în stare critică





Știri Arad. O veste tragică i-a lovit, luni seara, pe medicii și asistentele de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. O colegă de-a acestora a vrut să-și pună capăt zilelor, aruncându-se de la etajul șase al blocului în care femeia locuia. M.C., în vârstă de 46 de ani, este asistentă în cadrul SCJU Arad, pe secția „Pediatrie 2”.
Sursele noastre susțin că femeia folosea, de ceva timp, un tratament antidepresiv.
Potrivit informațiilor pe care le deținem, după ce s-a aruncat de la etajul șase, femeia a fost preluată de urgență de către un echipaj SMURD și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Arad. Aceasta a fost internată de urgență pe secția Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), prezentând multiple fracturi, printre care și fractură de bazin. Ulterior, pentru că starea femeii era critică, s-a luat decizia ca aceasta să fie transportată de către un echipaj SMURD la Clinica „Casa Austria” din Timișoara, unde se află și acum internată.
Revenim cu mai multe informații.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este