vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Numirea provizorie a directorilor în școli și grădinițe naște discuții la Arad. Cum explică inspectorul general și liderul de sindicat situația

    Daniel Ieneșescu și Marius Göndör

    Luna aceasta, directorilor și directorilor adjuncți ai unităților de învățământ li se încheie perioada de patru ani în care au ocupat funcțiile de conducere respective, iar Ministerul Educației pregătește, în toamnă, un nou concurs pentru ocuparea posturilor. Până atunci, posturile rămân oarecum „în aer”, iar la Arad s-a ales o variantă care a stârnit critici în rândul mai multor persoane care activează în domeniu. Acestea nu înțeleg de ce mai este necesar un interviu suplimentar pentru a numi provizoriu pe postul de conducere o persoană care va ocupa practic postul doar câteva luni, până se obțin rezultatele finale ale Concursului Național. Pe de altă parte, liderul de sindicat și inspectorul școlar general de la Arad consideră măsura un pas în plus către transparență.

    În ședința din 6 august, Inspectoratul Școlar Județean a aprobat lista posturilor vacante din județ. Vorbim de 152 posturi de conducere vacante, pentru liceele, școlile, grădinițele și cluburi sportive. Concursul Național de anul acesta, pentru ocuparea propriu-zisă a lor, va începe în 15 septembrie, proba scrisă fiind în octombrie, iar seria de interviuri între noiembrie și decembrie.

    La Arad, apare un interviu „suplimentar”, dar nu pentru toată lumea

    Dat fiind faptul că a expirat „mandatul” directorilor aleși în 2017, până la organizarea concursului național aceste posturi nu pot rămâne neocupate. Am crede că, după cum se întâmplă în general, vorbind de o perioadă de doar câteva luni, li se prelungește automat „mandatul” celor care au fost până acum în conducere, urmând să fie înlocuiți abia atunci când se finalizează concursul național.

    Dacă la unele inspectorate din țară, inspectorul general a numit direct pentru perioada asta cine să ocupe temporar postul, situația diferă la Arad. Aici, inspectorul general Marius Göndör a optat pentru organizarea a încă unui concurs, doar sub formă de interviu, fără probă scrisă și care nu e dedicat tuturor, ci doar „începătorilor” și a celor care se „bat” mai mulți pentru același post. Decizia sa nu a mulțumit însă pe toată lumea. Mai mult, se vehicula informația că interviul s-ar desfășura „doar între patru ochi, fără martori”, informație dovedită eronată.

    Potrivit anunțului de pe site-ul oficial, Inspectoratul Școlar Județean va organiza un interviu pentru „detașarea în interesul învățământului”, în fața unei comisii alcătuită din 3 membri. La acest interviu se poate participa doar în situația în care pentru o unitate școlară există mai mult de un candidat pe post, pentru situații în care un director / director adjunct dorește să se transfere la o altă unitate de învățământ, ori pentru persoane care nu au mai ocupat până acum o astfel de funcție de conducere.

    Condițiile de participare sunt puțin diferite față de cele stipulate în metodologia Concursul național (publicată în Monitorul Oficial în 10 august), în sensul că pentru a participa la interviul organizat de IȘJ Arad, candidații trebuie să fi avut calificativul „foarte bine” în ultimii patru ani, nu doi cum e în cazul Concursului Național, trebuie să fie titulari, au cel puțin gradul didactic 2 sau doctorat, nu au fost sancționați disciplinar în ultimul an (nu doi, ca în metodologia națională). Candinații vor răspunde la 3 întrebări în 20 de minute, pe baza unei bibliografii publicate cu o săptămână înainte, și să prezinte în format tipărit un plan operațional.

    Voci din oraș au criticat varianta de a desemna provizoriu pe un post pe cineva nou, pentru o perioadă atât de scurtă, considerând oarecum nefirească organizarea unei serii de interviuri și evaluări a planurilor operaționale, doar ca apoi să fie obligați oricum să mai dea încă un concurs, la nivel național, care conține și acela un interviu, pe lângă proba scrisă. Măsura le pare unora o complicare suplimentară. Mai mult, le pare un teren propice, fertil, pentru aranjamente și numiri – atât de caracteristice – politice, o grabă care poate fi interpretată și ca o dorință de a scăpa cât mai repede de anumite persoane… incomode.

    Am fost curioși să aflăm cum văd lucrurile liderul de Sindicat și inspectorul școlar general al IȘJ Arad

    Dănuț Ieneșescu, președintele Sindicatului Democratic de Învățământ Arad, vede organizarea acestor interviuri un pas în plus către transparență, considerându-l mai benefic decât numirea directă făcută la propunerea inspectorului general.

    „Faptul că în acest moment, până la organizarea de concurs, se realizează acest interviu cred că este ceva benefic. Pentru că fiind realizat, la acest interviu pot participa și actualii directori și alți potențial candidați, deci o selecție ar fi necesară. Oricum, metodologia actuală permite inspectorului general până la organizare de concurs să numească, să detașeze cadre didactice pe posturi de conducere. Faptul că s-a hotărât să nu mai fie numire directă, ci să fie transparent, e de bine. Sper că interviul va fi realizat în condiții optime. Oricum, noi, sindicatele, suntem și noi prezente și vom apăra dreptul acelui coleg care este cel mai bine pregătit. Mai vreau să subliniez și că în ceea ce privește Concursul național, rezultatul acestui calendar se datorează exclusiv sindicatelor libere din învățământ, pentru că inițial trebuia să fie în iulie proba scrisă și de abia în octombrie să fie interviul care să dureze mult… Ponderea inițial trebuia să fie pe partea de interviu mai mare, tot noi am reușit pentru prima dată să ne facem ascultați și să fie 50-50% ponderea între proba orală și scrisă. Iar ce e și mai important, evaluarea lucrărilor scrise se va face în prezența candidaților, iar fiecare candidat va ști când iese din sală cu cât a fost evaluat la proba scrisă”, ne-a spus Dănuț Ieneșescu.

    Inspectorului general Marius Gondor consideră și el că decizia de a realiza un interviu este mai corectă decât numirea directă, însă ne-a oferit informații oarecum contradictorii în ceea ce privește calendarul de desfășurare a interviului pentru detașarea provizorie. Inspectorul general ne-a spus că abia în 17 august se va anunța data în care va avea loc interviul, care va fi cândva între 17 și 19 august, iar apoi ne-a specificat că posturile trebuie să fie ocupate în data de 19 august.

    „Interviul nu are loc luni, ci luni vom anunța când are loc interviul. Nu e anunțat calendarul, pentru că încă nu știm câte situații avem. Acest lucru se stabilește în toată țara, pentru că noi trebuie să avem directori începând cu 1 septembrie. Vom da detașare în interesul învățământului la persoanele care își exprimă dorința de a fi directori, dar doar până la concurs. După care toate posturile vor fi scoase la concurs. Pentru că concursul durează mai mult timp, e un fel e post de director intermediar, așa cum am făcut în fiecare an școlar. Când nu a fost concurs, asta a fost procedura. Conform legislației în vigoare, inspectorul general propune consiliului de administrație la Inspectoratul Școlar numirile de directori, prin detașare de învățământ. Eu am considerat că nu pot să dau așa din aer, am anunțat care sunt posturile, cine dorește să fie, iar dacă îndeplinește condițiile și dacă sunt mai mulți candidați pe un post, atunci facem interviul ca să îi departajăm cumva. Deci e doar o procedură provizorie, dar am folosit-o în fiecare an când nu a fost concurs, sau când nu erau contracte de management, când directorii nu erau pe patru ani. Nu e nimic nou.

    Dacă alte județe au considerat că inspectorul general decide el singur, fără să aibă niciun fel de sită, nu știu ce să zic… Există și varianta în care el poate decide, eu am zis că eu voi numi pe cei care doresc, pentru că pentru a fi detașat, trebuie acceptul omului, iar dacă sunt doi care doresc același lucru, aceia vin la interviu, ca să putem să decidem pe care îl alegem dintre cei doi”, ne-a spus Marius Göndör.

    Acesta nu a știut câte astfel de situații sunt, întrucât încă se depun dosarele, dar din informațiile sale, deocamdată, ar fi vorba de aproximativ două cazuri. „Luni vom ști exact, iar atunci vom avea și graficul: când facem interviurile și tot. Depinde câți sunt. Dar asta este procedura de a numi director de la 1 septembrie, iar în 15 septembrie se face Concursul Național”, a spus inspectorul general.

    L-am întrebat dacă nu consideră că e o procedură complicată pentru o perioadă atât de scurtă, însă acesta ne-a spus că „Nu-i chiar așa. În 15 septembrie începe concursul, dar el se va extinde până prin noiembrie, iar noi trebuie să avem de la 1 septembrie director în școală. Nu poate rămâne școala fără director, nici pentru cinci zile. Interimar, dar trebuia. Nu poți lăsa școala fără cineva să o reprezinte… nu se puteau da salariile de exemplu, cine semna statul de plată? Astfel că întreaga procedură va fi gata până în 19 august, pentru că numirea se face printr-o detașare în interesul învățământului, care e prevăzută în metodologia de personal didactic a se încheia până în 19 august”, ne-a mai spus Göndör.

    L-am întrebat cum va fi în aceste condiții destul timp pentru a desfășura interviurile, dacă abia în 17 august se anunță data interviului, iar acesta s-a corectat apoi spunând că în 16 august se anunță data interviului, urmând ca acesta să aibă loc ori în 17, ori în 18, sau chiar 19 august, în funcție de câți candidați vor fi. „Dar nu cred că sunt foarte mulți care sunt în această situație. Procedura este publică, e pe forumul nostru. Repet, e o procedură prin care eu pot, ca inspector general, să știu dacă sunt doi candidați, pe cine propun în fața consiliului de administrație pentru a fi numit”, a spus inspectorul general Marius Göndör.

    În concluzie, nu ne-a fost explicat foarte clar de ce se dorește schimbarea unora cu alții pentru o perioadă atât de scurtă, însă ne-a fost menționat că interviul e o chestiune de transparență, lucru subliniat de ambele persoane cu care am discutat, atât domnul Ieneșescu, cât și domnul Göndör. Vom reveni cu informații despre rezultatele de după interviul în cauză, a cărei dată încă nu este stabilită foarte clar nici ea.

     

     

    (erată: imaginea de la finalul articolului cu anunțul despre interviu a fost ștearsă întrucât era din 2020, nu din 2021)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Și ce e așa de rău ca cei care candidează pentru un post de director sa susțină o proba de interviu? Sau era mai bine ca pana acum, sa se facă numirile din pix, cu lista venită de la partid? Le e frica “unora” ca își pierd fotoliile?

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.