Numele lui Mihai Fifor apare în dosarul permiselor false de port-armă din județul Caraș Severin!

    de - | 5 decembrie 2019, 6:19 PM | Regional | Știri Arad

    0

    Numele fostului ministru de interne, Mihai Fifor, presupus candidat la fotoliul de primar al Aradului în anul 2020, apare în dosarul de la Caraș Severin privind aprobarea ilegală a deținerii de arme. Numele său dar și al lui Ion Mocioalcă au fost rostite de unul dintre suspecți pentru a intimida conducerea IPJ astfel încât să nu fie tras la răspundere. Ion Mocioalcă este fost lider al PSD în județul Caraș Severin.

    Mediafax.ro scrie că nici Mihai Fifor și nici Ion Mocioalcă nu sunt vizați de fapte penale. Prefectul județului Caraș Severin, Matei Lupu, a fost plasat sub control judiciar după perchezițiile de miercuri legate de autorități care interveneau în favoarea unor persoane care voiau să obțină arme, dar nu participau la cursuri.
    În urma perchezițiilor, cinci suspecți au fost reținuți. Printre cei cinci se află și șeful Serviciului Arme și Muniții de la IPJ Caraș Severin.

    „Am văzut și eu în presă și am rămas foarte mirat de această chestiune. Chiar nu știu despre ce este vorba. Înțeleg că cineva a menționat numele meu în nu știu ce conversație. Până la urmă cred că este important că insituțiile statului își fac datoria și sunt absolut convins că vor face lumină și în această speță. Subliniez, nu știu despre ce este vorba în acest dosar”, a declarat Mihai Fifor pentru mediafax.ro.

    Citește mai multe detalii și declarația integrală cu click aici

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.