Numărul celor decedați în incendiul de la spitalul „Matei Balș” a ajuns la 14





Ministerul Sănătății a anunțat sâmbătă încă două decese în rândul pacienților care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021 și care au fost transferați ulterior la alte spitale.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 73 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București. Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS Cov-2 și prezenta multiple afecțiuni asociate. În al doilea caz, este vorba despre un bărbat în vârstă de 91 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr Victor Babeș”. Pacientul, care se afla în secția de ATI, a fost diagnosticat cu o formă severă SARS COV-2 și avea comorbidități.
În ambele cazuri, ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului, precizează Ministerul Sănătății.
În total, 14 persoane au murit în timpul incendiului de la Matei Balș sau ulterior, după ce au fost transferate către alte spitale.
Citește mai multe AICI
Comentariile portalului
Totuși, când o sa desfințeźe această politie locala și sa direcționeze banii în scopuri utile cetățenilor???
E vorba de acest sezon...
Cât de repede ați uitat de "Cine nu sare, ia cu condamnare"-ul useristilor.Oare de ce?