Aradul nu este un “oraş penibil” şi nici măcar un “oraş decandent” după cum spunea cineva acum 2 ani la un eveniment public. Mă dor cuvintele de ocară spuse la adresa oraşului meu de baştină, la fel cum mă rănesc şi batjocurile la adresa naţiunii române. Dacă în fruntea Aradului sunt încă persoane neinstruite, fără habar despre potriveala dintre interesul public şi corecteţea unei hotărâri administrative, asta nu face din Arad, oraşul atâtor visători, poeţi, scriitori, diplomaţi, artişti, actori, regizori, dascăli, oameni de mare calibru, inventatori şi academicieni, un oraş penibil. Fac apel la decenţa lingvistică a unor oameni de la care am mari aşteptări. Însă, mă întreb, deopotrivă, ce pot primi de la un om care aruncă cu noroi, zi-lumină pe Facebook împotriva unui alt om pe care nu îl suferă organic? Eu m-am retras din spaţiul public pentru că am înţeles că şi dacă sunt treaz ori dacă dorm, oamenii răi la fel de bine înmuguresc.
Măcar voi ăştia de la care ştiţi că am pretenţii, vă învit să scuipaţi nimerind ţinta, fiindcă în jurul nostru e Aradul. Aradul nu înseamnă campanie electorală, nu înseamnă Falcă sau Bulumac, Căprar sau Ciupe, Luca sau Caba, Ando sau alţi heruvimi ai scenei publice. Aradul nu înseamnă cocalari, cluburi în care nu se mai fumează decât în toalete, Mercedesuri, fiţe şi terase care se îmbuibă cu caldarâmul. Defetismul şi nihilismul nu ştiu să fi fost curente înălţătoare în istoria popoarelor lumii. Critica constructivă riscă în majoritatea cazurilor să se confunde cu reversul ei, să ramolească, să instige la ură mutuală, să scandalizeze până şi cea mai abilă tăcere. Oraşul nostru nu merită asemenea ofrande salivare: oraş de căcat, oraş penibil, oraş de doi lei, Aradul e de rahat, mizeria asta de oraş, gunoiul ăsta de oraş, jegul ăsta de oraş ş.a.m.d. Cuvintele pe care voi le publicaţi rămân ancorate în memoria celor mai tineri care vă citesc. Ce cred copiii noştri despre acest oraş, când tot ce citesc despre acest creuzet în care ei îşi modelează iniţial destinele, este denigrator, deplorabil, deficitar, de râsu-plânsu’. Îi urmăresc pe unii arădeni, de câţiva ani încoace, că şi-au făcut un obicei în a vorbi de rău comunitatea în care trăiesc. O numesc rahitică axiologic, secată sociologic, inexistentă cultural, administrativ sinucigaşă, economic mitomană şi decadentă în restul categoriilor. Pur şi simplu, lozinca „Aradul contează” a devenit puerilă, sterilă, ilară. Din rândul celor care obişnuiau să promoveze frumuseţile discrete ale Aradului s-au ridicat cei mai vehemenţi iacobini, deghizaţi în vajnici apărători ai unei pseudo-societăţi civile. Politica ne învaţă că societatea civilă într-o democraţie prost exersată devine un element inerent al actului politic mârşav. Pentru că nu prea mai există societate civilă în Arad, clasicele nemulţumiri şi revendicări ale ong-urilor s-au transformat rapid în canibalism propagandistic de campanie electorală.
Îi rog cu tot respectul pe cei care se simt vizaţi de rândurile mele să-mi trateze mesajul ca atare, o solicitare firească din partea unui tânăr care nu poate fără Arad, care a renunţat şi îndurat multe pentru a rămâne alături de marea sa dragoste, oraşul natal Arad.
Îi rog, totodată, să se desprindă de păcatul generalizării unui electorat care votează altfel. În fond, asta e democraţia, câştigă cel mai iscusit strateg, cel mai credibil, ale cărui fapte puse în sprijinul cetăţeanului sunt cele mai răsunătoare. Nu cred că pot fi catalogat un imbecil dacă nu-l votez pe Bulumac, un ateu dacă nu votez cu Caba, un ne-patriot dacă nu votez cu Luca sau un bou dacă nu-l votez pe Falcă. Eu nu pot vota la Arad, ci în comuna Fântânele, aşa că argumentul “Aradul penibil”, pentru mine, e ca şi cum ai intra cu cizme mizerabile de grajd în Sfânta-Sfintelor. Certaţi-vă între voi, oamenii, rupeţi-vă prieteniile, suduiţi-vă familiile, copiii, amantele, vehiculaţi toate cretinismele lumii, bârfiţi-vă, bateţi-vă, scuipaţi-vă în hotarul delatorilor universali, apostaziaţi pe cine vreţi, invocaţi-l pe Ţepeş, plângeţi după Ceauşescu până leşinaţi, băgaţi-vă sulele în tot ce mişcă, arătaţi cu degetul încotro doriţi voi, dar nu-mi înjuraţi Aradul. Nu ştergeţi din memoria copiilor ultimele crâmpeie de onoare din fibra oraşului nostru. Ele sunt ultimele vestigii ale trecutului nostru onorabil. Nu mai confundaţi Aradul cu dramoletele voastre politice.
Aradul este tocmai povestea vieţilor noastre, penibilă sau glorioasă.

Adrian Sereş