duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Nu avea permis de conducere, dar nu a contat. S-a omorât pe el, soția lui și a rănit alți trei după ce a intrat cu mașina într-un copac

    de - | 15 noiembrie 2018, 6:16 PM | Naţional

    0

    (foto: Captură video)

    Două persoane au decedat, iar alte trei au fost grav rănite în accidentul rutier care a avut loc joi după-amiază pe raza comunei doljene Vârvoru de Jos, după ce şoferul maşinii în care se aflau a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un copac, au informat reprezentanţii IPJ şi ISU Dolj.

    Potrivit IPJ Dolj, un bărbat de 43 de ani, din comuna Vârvoru de Jos, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul vitezei excesive şi a neatenţiei în conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un copac, iar în urma accidentului conducătorul auto şi soţia sa, pasagera de pe locul din dreapta faţă, o femeie de 34 de ani din aceeaşi localitate, au decedat.

    De asemenea, un bărbat de 39 ani, o femeie de 36 de ani şi a o minoră în vârstă de 15 ani, toţi din Vârvoru de Jos, pasageri pe bancheta din spate a autoturismului, au fost răniţi.

    Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că bărbatul de 43 de ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

    La faţa locului au intervenit un elicopter SMURD, un echipaj de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Dolj.

     

    sursa: digi24

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.