Lider al protestatarilor după discuţii la ASF: „Nu s-a putut ajunge la niciun numitor comun. Cerinţele noastre nu sunt de luat în calcul”





Unul dintre liderii transportatorilor şi fermierilor care protestează de cinci zile blocând şoselele de centură ale marilor oraşe, Dănuţ Andruş, a declarat sâmbătă seară, după întâlnirea avută cu conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), că nu s-a putut ajunge la niciun numitor comun şi că cerinţele lor nu sunt de luat în calcul. La rândul său, preşedintele ASF, Alexandru Petrescu, a afirmat că multe dintre solicitările protestatarilor erau şi acţiuni pe care noua conducere a Autorităţii de Supraveghere Financiară urma să le ia. Protestatarii au avut sâmbătă negocieri şi la Ministerul Agriculturii şi la Ministerul Transporturilor, iar duminică au discuţii la Ministerul Finanţelor, notează News.ro.
„Din păcate, nu s-a putut ajunge la niciun numitor comun. Am cerut un pachet de măsuri concrete, cum văd dumnealor problemele noastre pentru că noi, cerinţele pe care le-am făcut, nu pot fi luate în calcul nicicum. Să sperăm că în zilele următoare vom primi un feedback din partea ASF-ului. Din punctul meu de vedere, neputinţa e la ea acasă”, a declarat Dănuţ Andruş, un lider al protestatarilor, la finalul discuţiilor de la ASF.
El a precizat că lobby-ul asiguratorilor este mai puternic decât cel al populaţiei.
„Nu au venit cu date concrete. Cerinţele noastre nu sunt de luat în calcul. Nu se poate, nu se poate şi nu se poate. Deci lucrurile astea, atâta timp cât lobby-ul asiguratorilor este mai puternic decât lobby-ul populaţiei, suferă toată lumea. Asta este viaţa, nu putem face nimic”, a mai transmis Dănuţ Andruş.
De asemenea, preşedintele ASF, Alexandru Petrescu, a declarat că multe dintre solicitările protestatarilor erau şi acţiuni pe care instituţia urma să le întreprindă.
Citește mai mult pe News.ro.
Citește și: Ministrul Agriculturii a acceptat o parte din revendicările fermierilor · Special Arad
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)