sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Noul director executiv al DSP Arad este dr. Geanina Potolia

    de Special Arad | 8 aprilie 2022, 11:02 AM | Administraţie | Topic special

    0

    Prin Ordinul nr. 1006 al Ministerului Sănătății, începând cu data de 8 aprilie 2022, dr. Geanina Potolia este delegată în funcția publică de conducere de director executiv al Direcției de Sănătate Publică Arad. Conform ordinului menționat, dr. Geanina Potolia, funcționar public de execuție, inspector clasa I, grad profesional superior, i se deleagă atribuțiile specifice funcției publice de conducere vacantă de director executiv în cadrul Direcției.

    „Am preluat funcția de director executiv al Direcției de Sănătate Publică a județului Arad, începând cu data de 8 aprilie, la doar o zi după un moment important, Ziua Mondială a Sănătății. Pentru mine, este vorba despre o adevărată coincidență a datelor cu valoare de simbol. Traversăm cu toții o perioadă dificilă, inclusiv din punctul de vedere al sănătății publice. Provocărilor pandemiei, care încă  mai produce efecte, li se adaugă posibilele consecințe care pot deriva în urma conflictului armat din țara vecină, Ucraina. La nivelul sistemului sanitar românesc, în această perioadă are loc o campanie națională de informare privind administrarea comprimatelor de iodură de potasiu. Nouă ne revine misiunea de a organiza o popularizare eficientă în județul Arad, conform cerințelor stabilite la nivel central, pentru a conștientiza populația și pentru a informa în mod oficial asupra condițiilor și termenilor distribuirii acestor comprimate pentru grupul țintă de populație vizat. Dar avem multe alte sarcini importante de îndeplinit. Colectivul Direcției de Sănătate Publică Arad este competent și determinat să activeze în sprijinul populației, pentru că avem în față multe provocări care necesită abordări profesioniste și eficiente. În activitatea mea de director executiv al DSP Arad, mă voi raporta la necesitățile instituției dar și la nevoia de a asigura cetățenii județului Arad că la nivelul celor care gestionează problemele de sănătate publică, competența, grija față de cetățean și respectul pentru fiecare dintre cei care sunt beneficiarii bunei funcționări a sistemului sanitar sunt preocupări de prioritate zero”, director executiv al Direcției de Sănătate Publică a Judeţului Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.