Lucrările la noua tribună a stadionului din Timișoara care va avea terenuri de sport pe acoperiș ar putea fi finalizate înainte de termen





Este în linie dreaptă operațiunea de modernizare a Stadionului Știință, unul dintre cele mai vechi din Timișoara, aparținând Universității Politehnica, notează Opiniatimisoarei.ro.
Construirea noii tribune cu 1500 de locuri e în grafic, iar în aceste zile au loc ultimele turnări de beton pe acoperișul care va găzdui două terenuri de minifotbal.
O arată și imaginile publicate de opiniatimisoarei.ro, obținute de la o persoană care monitorizează proiectele de infrastructură din Timișoara și din județul Timiș.
Se lucrează și în zona parcării etajate, care va adăposti aproape 200 de locuri. Dintre acestea, 4 vor fi pentru autocare, iar alte 18 pentru persoane cu dizabilități.
Pe lângă cele două terenuri de minifotbal de pe acoperișul tribunei, la Știința se amenajează și vestiare pentru sportivi și arbitri, sală de conferințe, cabinet medical și o cafenea cu terasă.
Valoarea investiției este de 10 milioane de euro, finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat. Lucrările ar trebui finalizate până în primăvara lui 2026, însă, dacă ritmul se mentine, acestea s-ar putea încheia mai devreme.
Citește și:
Particulele de praf din Timișoara, București și Brașov vor fi cântărite de roboți de mare precizie
Comentariile portalului
un prefect falconist, omul de casa a lui Falca, un fel de Stoian care urla in spitalul judetean la asistente, dar mai cizelat, dar din acelasi aluat o sa vedeti!!
Buie Mibi. Sine de tramvai uzate dar ei scumpesc biletul. Multa buie, dle drujbas frustrat.
Daca tot modificati preturile atunci faceti si imbunatatiri, igienizari mai dese, caci e groaznic de infect tot mijlocul de transport din Arad!!