Update Incidente minor-patriotice la „comemorarea generalilor”: Jobbik și Noua Dreaptă – duel de priviri și telefoane…

    de Lucian Valeriu | 6 octombrie 2014, 4:14 PM | Monden | Recomandările editorilor | Știri Arad

    1

    UPDATE: Incidente minore la comemorarea generalilor între Jobbik și Noua Dreaptă

    Conform informațiilor survenite pe parcursul evenimentului din surse oficiale, la manifestările de comemorare a celor 13 generali au participat şi reprezentanţi ai partidulul de extremă dreapta din Ungaria, Jobbik. Cei de la Noua Dreaptă știau că… omologii lor maghiari vor veni la miting și, de asemenea, știau că se vor întâlni în Parcul Reconcilierii, la ora 13.00. De remarcat că în fața Catedralei Catolice – unde, cu siguranță credincioșii unguri se rugau cu pioșenie la Sfântul Anton 😛 -, Noua Dreaptă nu a scandat… păstrând tăcerea decentă în astfel de momente.
    Prin desfășurarea drapelului României  în fața părții românești a ansamblului statuar, Noua Dreaptă, se pare, i-a provocat pe cei de la Jobbik. Președintele filialei Arad a Noii Drepte, Angel Popescu, a înregistrat pe telefonul mobil o scenă în care doi membri Jobbik au scos un steag cu Tinutul Secuiesc – „dar au fost, imediat, potoliți de forțele de ordine” – conform declarației date pentru Special Arad de către comisarul-șef Ioan Tamaș, șeful IPJ.
    Pentru momente bune, Jobbik şi Noua Dreaptă s-au aflat faţă în faţă în Parcul Reconcilierii – dar forțele de ordine au ținut bine în frâu situația.

    noua dreapta vs unguri (82)

    Titlul principal: Noua Dreaptă și UDMR și-au scos fantomele trecutului la comemorat – iar asistența a căscat de plictiseală

    Pe bune: știe cineva să îmi explice de ce trebuie autorizație pentru ca tu și prietenii tăi să ieșiți la o plimbare între Podgoria și Teatru? Hai, să mergi pe mijlocul bulevardului, încurcând circulația, mai treacă-meargă… dar de ce să n-o iei pe trotuar, pur și simplu, și să strigi ce vrei tu, pro sau contra… care-i problema?…
    În marile orașe europene, ceea ce s-a întâmplat astăzi, de 6 octombrie (zisă „Ziua comemorării celor 13 generali” de către unguri și „Ziua comemorării victimelor celor 13 generali” de către români) ar fi trecut neobservat… Într-o democrație care își respectă mai mult cetățenii vii decât pe cei morți, să îți scandezi opiniile pe străzi nu e un eveniment – e o rutină cotidiană… un fapt social firesc.

    Au fost paisprezece

    Noua Dreaptă s-a convocat pe facebook, pe telefon și pe unde a mai putut și a strâns în total 14 (paisprezece) membri care au mărșăluit încadrați de poliție, jandarmi și presă, de la Catedrala Arhiepiscopală până în Piața „Avram Iancu”, timp de o oră. Oameni cu steaguri verzi cu negru și cu alb au strigat „Ținutul Secuiesc nu există”, „Harghita, Covasna – pământ românesc” și alte adevăruri care… poate mă repet, dar asta e… într-o țară democratică și cu legi funcționale ar trebui să fie lucruri de la sine înțelese… Îmi imaginez, inclusiv în secolul XXI, că mai mulți cetățeni francezi s-ar aduna la Lyon pentru a scanda „Alsacia, Lorena – pământ franțuzesc”, sau că în Anglia s-ar aduna în fața Buckingham Palace mai muți hooligans ca să reclame că „Scoția nu există!” – dar nu cred că oamenilor le-ar trebui o autorizație pentru asta.
    Și la urma urmei – ce farmec are un miting autorizat?… Ce protest e ăla când îți ceri voie?! E ca și cum te-ai duce să furi de la stat cu aprobare de la poliție…

    Niciun farmec n-a avut nici mitingul unguresc…

    …dar absolut niciunul! Să nu-mi spui tu mie că să vii din Ungaria cu autobusul la Arad, să asculți un discurs behăit, plat, previzibil și depășit, într-o piață urâtă ca naiba de lângă sediul-rămășiță comunistă a unei poliții, e nu știu ce revelație turistică… De asemenea, să nu-mi zici că, să depui niște jerbe la o statuie contestată de practic toată lumea cu ceva-n cap, e nu știu ce „act istoric… patriotic” nemaipomenit… Patriotismul contemporan nu așa se manifestă – ci cu totul și cu totul altfel – dar cum se manifestă patriotismul e din alt articol… de la alt eveniment.
    Numai dacă cumva lucrezi la un serviciu care te pontează pentru prestația respectivă – dar atunci unde-i evenimentul?… unde-i informația corectă.

    În orice caz… au fost penibili – și unii, și alții

    De la Angel Popescu și Ghiță Falcă la Kelemen Hunor și de la Noua Dreaptă la UDMR, niște grupuri interesate în a le băga lumea inepțiile în seamă au ținut niște discursuri care nu au interesat pe nimeni în fața statuii „Eroului sovietic”, respectiv a „Ungariei mari”… S-a adunat popor cât la un meci de Liga a 4-a… și așa a și arătat manifestația: ca un exercițiu democratic pentru Liga a IV-a…

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Salutare tuturor,
      Am asteptat toata ziua acest reportaj. A venit exact cum l-am asteptat. Daca nici Ponta nu ajunge in turul 2 inseamna ca tara asta este intreaga la cap … Cine are chef de prostiile acestor doua tabere de carton ? … se pare ca doar 14 romani (probabili cretini)… un procent nesemnificativ … “Acest 13 generali” a expirat … mai bine veneau si fierbeau un gulas si duceau o palinka … cred ca imi pun o tuica !?

      +7 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.