sâmbãtã, 4 mai, 2024

Special Arad Logo

    Notele Bătrânei Doamne! Petrolul – UTA 0-0. Evaluarea jucătorilor echipei UTA, conform Special Arad

    de Lucian Dănilă | 8 octombrie 2023, 5:58 PM | Sport

    0

    Petrolul și UTA au încheiat la egalitate, 0-0, un meci care în mare proporție a fost controlat de echipa arădeană. Balanța s-a schimbat în momentul eliminării lui Cooper, după un fault inexistent. Revenim astfel cu notele jucătorilor Bătrânei Doamne conform Special Arad.

    Fără teama că am putea greși, spunem că UTA a pierdut ieri două puncte la Ploiești după un meci pe care l-a controlat până în minutul 77, moment al meciului în care UTA ratase cel puțin patru ocazii uriașe, în timp ce din partea gazdelor ne amintim doar ratarea lui Rădulescu la acea paradă de lângă bară a lui Iacob.

    Cooper a fost eroul negativ al partidei, ceea ce avea să evidențieze și Rednic la declarațiile de după meci. A ratat trei ocazii uriașe, chiar dacă la una dintre ele s-a aflat în poziție de offside, a gesticulat tot jocul și s-a certat cu adversarii în condițiile în care avea încă din prima repriză un cartonaș galben, iar la faza eliminării, chiar dacă nu l-a atins pe Hanca, nu trebuia să facă acea alunecare riscantă care l-a expus și le-a dat arbitrilor motive să îi arate al doilea avertisment.

    Un lucru care trebuie evidențiat este că UTA a încheiat meciul cu doi jucători de 18 ani în teren, Rareș Pop și Cristian Mihai, dar și cu Raul Stanciu de doar 16 ani. Îmbucurătoare este și evoluția lui Alexandru Benga, aflat la cel mai bun joc din acest sezon, el jucând în ultimele 20 de minute cu dureri mari la picior. UTA a arătat consistență ieri la arena „Ilie Oană”, dar ca de multe ori în acești ani de evoluții pe prima scenă, lipsa eficacității dă mari bătăi de cap staff-ului tehnic.

    Un debut bun pentru Căpușă, evoluții sigure la Stolnik și Abeid, iar pe plus sunt și Stahl, care deși nu a avut reușite a trimis cel puțin trei mingi foarte bune în fața porții ploieștenilor, dar și a lui Cristian Mihai. Micovschi a jucat în nota lui obișnuită, una care de obicei este peste media echipei, iar Freitas, deși a fost mai prezent și mai exact decât în partida cu Voluntari, arată că încă nu este pregătit fizic. De la el avem așteptări mai mari, precum și de la Andrej Fabry, care în afara acelei pase luminoase pentru Micovschi, a cam lipsit din jocul Bătrânei Doamne.

    Iacob și-a salvat din nou echipa, el fiind – din păcate – cel mai bun și cel mai constant jucător al echipei în actuala stagiune.

    NOTELE JUCĂTORILOR ȘI ANTRENORULUI BĂTRÂNEI DOAMNE

    Florin Iacob – 8 – Două intervenții senzaționale au făcut ca din nou echipa arădeană să încheie un meci fără gol primit, după cel de săptămâna trecută cu FC Voluntari. A respins excelent de lângă bară mingea șutată din voleu de Rădulescu, după care a intervenit cu un reflex excelent mingea trimisă cu capul de Jefferson în minutul 6 de prelungiri.

    Tiberiu Capușă (foto) – 6,5 – Aflat la primul său meci după o pauză de patru luni, Căpușă a avut parte de un debut foarte decent la UTA. A fost foarte prezent în jumătatea adversă, a intrat des în combinații, s-a apărat bine și dacă se pune la punct din punct de vedere fizic ar putea fi un real câștig pentru echipă.

    Diogo Rodrigues – 6 – S-a ocupat bine de sarcinile defensive, fiind mai puțin preocupat de a urca în atac în condițiile în care cea mai mare parte din timpul în care lusitanul s-a aflat pe teren UTA a jucat în inferioritate numerică.

    Marko Stolnik – 6,5 – Exact în apărare, croatul a dat siguranță apărării.

    Alexandru Benga – 7,5 – Cel mai bun meci al său din actualul sezon. A acuzat dureri la picior și chiar a cerut schimbarea prin minutul 70, dar în cele din urmă avea să ducî partida până la capăt. A avut o intervenție salutară în minutele de prelungiri, o intervenție care a evitat înfrângerea echipei arădene.

    Ali Abeid – 6,5 – Cu excepția fazei la care Musi a marcat din offside, fază la care plasamentul său a lăsat de dorit, Abeid a închis foarte bine banda sa și a și urcat periculos în jumătatea adversă.

    Marcelo Freitas – 6 – Prezent în joc, dar parcă prea lent în mișcări, brazilianul are nevoie de prea multe atingeri pentru a iniția sau a continua acțiunile echipei arădene.

    Cristian Mihai – 6,5 – Evoluțiile sale sunt ascendente, după jocul bun cu Voluntari, ieri, Mihai a fost foarte sigur pe el în zona mediană, a fost chiar în rol de coordonator uneori, iar la recuperare a fost de asemenea foarte prezent.

    Albert Stahl – 6 – A alergat mult și, spre deosebire de jocul cu FC Voluntari, ieri, Albert a reușit să își depășească de mai multe ori adversarul direct și să trimită cel puțin trei mingi foarte bune în careul echipei gazdă. A participat foarte activ și pe faza defensivă.

    Rareș Pop – 6,5 – Așteptăm mai mult de la el, talentul său fiind unul recunoscut deja la nivelul primei ligi. Rareș are avantajul că și atunci când nu face unul dintre cele mai bune jocuri ale sale, să aducă acel plus de care e nevoie. Pasa sa pentru Cooper a fost una de manual, dar italo-ghanezul a ratat incredibil.

    Andrej Fabry – 5,5 – Slovacul a făcut din nou un joc slab raportat la ceea ce am văzut că poate. A fost acea pasă spre Micovschi în urma căruia jucătorul venit de la Rapid a șutat la vinclu dar portarul Petrolului a respins în corner, și cam atât…

    Raul Stanciu – 6 – Izolat între fundașii Petrolului în condițiile în care UTA era în inferioritate, Raul are meritul de a-i fi hărțuit permanent pe aceștia și chiar să reușească să plece uneori pe câteva contraatacuri periculoase.

    Claudiu Micovschi – 6,5 – Prezent în joc, Claudiu a trecut din nou pe lângă gol, la fel ca și în partida cu Voluntari. Lăsat singur cu portarul de Fabry, Micovschi a ales să șuteze tare spre vinclu, nu a făcut-o rău, dar portarul Petrolului a reușit să respingă în corner. Este mereu foarte disciplinat tactic, arătând că nu a petrecut degeaba câțiva ani în fotbalul italian.

    Godberg Cooper – 4 – Putea fi eroul Bătrânei Doamne, dar a ajuns să fie cel răspunzător de pierderea a două puncte. A ratat cu nonșalanță trei ocazii uriașe, după care s-a expus primirii celui de-al doilea avertisment în condițiile în care avea „galben” din prima repriză. Nu a faultat, dar nici nu avea voie să se expună la modul în care a făcut-o.

    Antrenor: Mircea Rednic – 7 – În sfârșit am văzut un joc bun al echipei după 12 etape scurse din campionat. Nu a greșit nici echipa de start, a gestionat bine schimbările și minutele de final în condițiile în care UTA juca în inferioritate numerică.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.